Am dat o raita printre poze, si nu m-am putut abtine sa nu mai pun niste fotografii cu "dulcica".

O zi "de toamna", la tara, ieri, a fost destul de neplacuta. Daca alaltaieri, ma plangeam, din minut in minut, ca mor de cald, duminica a fost suportabil, dar s-a instalat deja deceptia in sufletul meu, ca iar vin toamna si iarna, anotimpuri ce nu-mi place sa le petrec la tara. Asta e!, veti spune, timpul are mersul lui, randuit de Dumnezeu. Sambata, am reusit, in cea mai mare parte, sa ne asezam lucrurile din curte, la locul lor, dupa lucrarea facuta saptamana trecuta. Ne-am mobilizat cu totii sa facem cate ceva, si, din nou, m-am minunat cat de mult trebuie sa lucreze sora si fratele meu, ca totul sa fie in ordine. Duminica dimineata, am fost doar eu si mami acasa. Ai mei-sot si fiu- au fost in vizita la Cugir, iar sora si fratele meu, la Biserica. Ne-am reintors acasa, devreme, deoarece trebuia sa-l aducem si pe fratele meu acasa. Avea planificata o plecare in "misiune".

Va povesteam, cred, ca de ceva vreme, am inceput sa conduc. Numai ca, cu un trafic infernal, pe doar 10 km, si avand un " cerber" langa mine, pe sotul meu, care nu iarta nici cea mai mica greseala, va imaginati ca, atunci cand ajung acasa, sunt epuizata si-mi propun ca pe viitor sa nu mai repet actiunea. Aseara, dupa ce-am condus, cu soarele-n ochi, cu o caldura ucigatoare, ajunsa acasa, minute bune, n-am reusit sa-mi inghit nici saliva, decum sa mai mananc ceva. Sa-mi fie invatatura de minte, sa ma las de condus, ca alte vecine, de varsta mea, au renuntat de mult timp. Mi-am zis ca sa nu fiu o povoara pe capul copiilor, care ar trebui sa ma duca la tara, cand ei, poate, au alte planuri. Astept sa vina vremea mai racoroasa, si, poate-mi va fi mai bine la volan, si nu voi mai fi atat de stresata, cum imi spune fiul meu preferat, ca totul va deveni rutina, asa cum speli vasele-si, intre noi fie vorba-e singura operatiune casnica, care-mi place. Hai, sa aveti o zi fara inc

Stiu ca fratele meu asteapta vesti despre ce s-a mai intamplat in satucul lui drag. Vestea buna-mama si-a revenit complet. Mananca, doarme, e senina la fata. Fiul meu va fi externat astazi. Vestea tragica: sotia unui verisor-Jenu, verisor de-al doilea cu noi- a decedat, la 44 de ani, ca urmare a consumului de ciuperci, culese de sotul ei. Ea a fost operata, de mai multe ori, ca urmare a unei proaste functionari a vezicii biliare si a canalului coledoc, iar acum, ca o fatalitate, a consumat acest aliment blestemat care a facut inca o victima, tot in satul meu, un barbat de 54 de ani. Dumnezeu sa-i odihneasca pe ambii!

Cand merg cu masina cu fiul meu, cantecul acesta se repeta obsesiv, iar fiul meu canta impreuna cu Lady Gaga. Sunt fericita deoarece aceasta muzica este printre putinele lui bucurii...

Pentru toti cei dragi mie si fiului meu, va spun ca mi-a trecut supararea de aseara, despre care era vorba in postul anterior. Puisorul meu se simte mai bine. A dormit tun, i-au disparut blandele, avea un alt tonus moral, cand m-a sunat. Singurul lucru, la care nu pot sa am ascendent asupra lui, sunt tigarile, si ma doare ca el, o persoana sanatoasa, in genere, nu se poate lasa de aceasta placere nenorocita, si-si pune sanatatea in pericol, riscand sa devina un handicapat. Ar trebui sa se intample o minune, cum ar fi sa se imbolnaveasca cainele lui iubit, iar medicul sa-i spuna ca bietul patruped este alergic la fumul de tigara. Poate ca, atunci, va renunta si fiul meu sa mai inhaleze fumul ucigator, ca de noi, persoanele dragi din viata lui-dupa cum ne declara, dar faptele o infirma-nu asculta. Om trăi si-om vedea... Va las, deoarece voi  merge la el, la Spital, sa-l mai cicalesc putintel... Editare "...riscand sa devina un handicapat." Doamne, ce cobe sunt! Nici

Sunt foc de suparata! Baiatul meu preferat e internat la spital. A stat toata dupa-masa la Urgente, la perfuzii,deoarece fata lui arata ca a unui monstru, din cauza unei alergii sau urticare. Nu se stie. De ceva timp s-au adunat mai multe pe capul lui: serviciu de 16 ore, ritm biologic dat peste cap, nopti nedormite, stres, fumat in exces, etc. Intr-un cuvant, o viata dezordonata! Degeaba il sfatuiesc eu ca atunci cand vine de la munca, sa-si inchida telefonul si sa recupereze orele de somn pierdute, el nu asculta. Ii spun sa stea pe net, telefon, limitat, fiindca orice radiatie, a la longue, dauneaza grav sanatatii.Vorbesc cu peretii! Astazi, sub tratament fiind, m-a chemat de urgenta sa stau langa el, ca-i era frica ca moare. Sper sa asculte de altii; medici, prieteni, fratele lui, ca eu vorbesc in pustie. Sa aveti o noapte linistita, ca a mea este destul de neagra!

De mult timp nu m-am mai simtit atat de bine in familia mea draga. Mami ne-a cam pus pe jar zilele trecute, deoarece avea o voce stinsa, era extrem de slabita. Fiul meu cel mare a adaugat si el temeri in plus, facand fel de fel de conexiuni cu alte decese ale fiintelor dragi din familie. Deci, sora mea care o ingrijeste pe mamicuta, s-a simtit datoare sa-si cheme fratii la capataiul mamei lor. Alarma a fost falsa, fiindca mami a invins si de data asta, ca de atatea alte dati. Era doar dezhidratata, asa ca noi am facut cu randul in jurul ei, si, vrand nevrand, a trebuit sa bea lichide, ori de cate ori aveam noi chef, sa manance, chiar de nu-i era foame, sa inghita vitamine si intaritoare, desi se stramba. Toate acestea, pana si-a revenit, asa ca, ieri, avandu-i aproape pe toti cei dragi ai ei: copii-mai putin unul care e in Spania-, nurori, nepoti, era mama cea mai fericita din lume. Bineinteles ca nu si-a mai recunoscut pe aproape niciunul dintre odrasle, dar, pana la urma, cu ajuto

Desi i-am promis surorii mele ca nu voi scrie, nu ma pot abtine. Dupa ce s-a pus tigla pe casa, inainte de-a aseza ultimele tigle, tot esafodajul s-a naruit. Putin a fost sa nu-i prinda pe toti sub acoperisul daramat. Doamne, nu avem cuvinte sa-Ti multumim, ca totul s-a terminat cu o mica paguba, ca nu au fost victime, ca doar sperietura a fost enorma. Astazi, lucrarea s-a reluat de la capat. Pacat de munca baietilor, in soare, in varful casei! Va intrebati care a fost cauza? Au fost doua: nu s-a uscat suficient cimentul pe boltari, a doua, probabil, cimentul era de cea mai proasta calitate. Tardiv sa mai scormonim lucrurile. Maine, sper, totul va fi terminat.

Curtea noastra de la tara, pana mai ieri plina de iarba si flori, acum este un santier. Peste tot: moloz, lemne, tigla. Vreo furtuna a ravasit totul? Nu! E ultima actiune a surorii mele careia i-a venit ideea sa schimbe tigla de pe bucatarie, sa inalte constructia cu 2 randuri de boltari. Bine, fie! Mi-a promis ca va fi ultima lucrare. Sper... In doua, trei zile totul va fi gata. Mie mi-a revenit sarcina sa dau de mancare lucratorilor, si, credeti-ma, suntem destui, cu ai mei membri de familie, care sunt doar privitori, din anumite motive de sanatate. Mama a fost cea mai suparata, deoarece neputand s-o scoatem afara, curioasa din fire, ca ce-i atata vanzoleala, a trebuit sa-i explic detaliat care e pricina. Cand totul va fi gata, voi posta o poza, ca sa vedeti de ce-am fost in stare. Stiu ca fratele meu de la Sibiu abia asteapta.

Ieri, pe vremea aceasta, eram foarte necajita, astazi, persoana care m-a suparat si-a cerut iertare, de mai multe ori, si, cum nu sunt ranchiunoasa-recunosc ca-i un defect al meu-am tras cu buretele peste ce-a fost-a cata oara, Doamne?-si mi-am iertat odrasla. Totusi, imi -propun sa fiu mai distanta fata de el si sa-mi ascund prea multa iubire, in coltisorul inimii mele. Va spuneam, intr-un post anterior, ca mi-am dorit niste clipe de liniste, dar au fost doar in cursul zilei de azi, fiindca plecatii s-au intors. Bine au facut, ca tare m-am mai plictisit! Vorba ceea: rau cu rau, dar mai rau fara...

Pentru vreo cateva zile, voi avea clipe de liniste pe care le-am asteptat, precum pamantul arid, ploaia. Voi fi eu si cu mine. Nu ca nu-mi place sa fiu cu ai mei, dar, uneori, stresul e prea greu de dus. Umerii mei sunt slabi si obositi. Ce bine ca am clapele computer-ului pe care dau cu sete, si pe voi, dragii mei cititori, care va intrebati ce-o fi vrand sa scrie fata asta, in randurile ei . Ce se ascunde in mintea ei? Suparare, detasare, furie, deceptie, sau din toate, cate putin? Sa auzim numai de bine!

E bine sa fiti prea apropiati/apropriate de copiii vostri? Pana nu de mult timp, ziceam ca DA. Eronat! Inchideti-va in cochilia sufletului si nu le dati prea mult credit, ca va vor deceptiona. Ce bine ar fi daca am putea sa ne "rupem" de ei, asa cum am vazut ca procedeaza anumite feline, care-si lasa puii, ajunsi la maternitate, sa se descurce singuri, pleaca in  interiorul padurii, si, poate, nu-i mai intalnesc niciodata. Pe cand noi, mamele umane, ne caram odraslele in spate toata viata. Drept multumire: rani, rani. Adanci! De ce sa adaugati o suferinta in plus in balanta neimplinirilor?! Puneti limite intre voi si cei dragi. Loviturile din partea celor ce va sunt indiferenti nu dor...

Sunteti mama? Va doare sufletul de suparare? Pe mine, da. Si foarte tare!!! Scriu ca sa nu crap! Cine citeste, poate ca va intelege.

Am mai gasit aceste randuri despre fratele meu, Petrica, cel pe care vi-l prezentam in postul anterior: " Toţi fraţii mei au fost deosebiţi. Petrică-Pit, ultimul băiat, avea doar 2 ani, când recita o mare parte din poezia Luceafărul a lui Eminescu. Ştia, pe la 4 ani, să calculeze din 2 în 2 până la 2000 şi ceva. Nimeni nu ştia cum face să ţină minte sau să judece.          El avea să fie, peste ani, binecuvântat de Dumnezeu cu daruri speciale, duhovniceşti, care i-au creat un statut special, în relaţia lui sufletească cu Tatăl Ceresc şi cu semenii săi, dar i-au adus şi necazuri în familie, deoarece aceste taine nu sunt înţelese şi sunt greu de acceptat de cei din jur. Eu ştiu şi-l înţeleg foarte bine, deşi îmi pare rău că nu se poate bucura şi el, ca toţi muritorii, de fericirea lângă fiinţa dragă, Liliana, de care s-a despărţit pe motive de credinţă. De fapt, ea a intentat divorţul. Ea nu a putut să accepte ideea ca el să fie pocăit şi ea să nu se mai poată duce cu el la

Ieri, 15 august, a fost ziua de nastere al celui mai tanar dintre baietii mamei mele-4, la numar-. Am rasfoit cartea autobiografica " Radacini", si am gasit doar aceste randuri despre el: Petrică-Pit -, al doilea nume i l-am pus eu, mai tarziu, ca, dealtfel, tuturor fratilor mei, carora le-am mai adaugat cate un nume, neplacandu-mi numele traditionale, date de parintii mei, la nasterea lor-  "a fost cel mai neastâmpărat frate al meu. Eu nu mai ştiam ce să fac cu el. Dacă stăteam pe scaun şi-l ţineam în braţe, nu era bine, dacă îl plimbam, la fel. Aşa că, într-una din zile, atât m-a supărat, încât am început să dau cu capul de pereţi, al meu, nu al lui. Când a devenit adolescent a fost cel mai harnic dintre fraţi, la treburile din gospodărie". Ieri, mi-am amintit de nasterea lui, discutand cu mama. Eu cu tata am plecat la cules de mure, undeva mai departe de casa, iar mami, fiind insarcinata, a ramas sa culeaga si ea, pe dealul ce se afla deasupra casei noastre. De

O zi speciala in viata mea! Nu doar prin semnificatia ei, ci, mai ales, c-am petrecut-o in mijlocul familiei mele largite: sot, unul din fii, sora mea, mami, nepotul meu nazdravan, Raul. Era sa-l uit pe Mihai... Am stat la tara doua zile, deoarece, ieri, sora mea a fost "ajutoare" de bucatareasa la  nunta baiatului unei vecine, apoi, participanta la bucuria mirilor. Eu am stat cu mami. Seara, mi-am zis ca-i este tare greu surorii mele s-o ingrijeasca pe mami, care e extrem de nemultumita si dificila. Deh, omul batran si bolnav. Nuntasii au revenit pe la ora trei dimineata. Mi-a facut placere sa ma trezesc de dimineata, o data cu soarele, sa satur animalele: gaini, caine, cele  5 pisici. Am scos hainele de pat la soare, apoi, dupa ce s-a trezit si sora mea, le-am servit micul dejun. Sa fie si ea doamna, macar o data! Am palavragit, am urmarit programul religios pe Credo. Totul a decurs minunat.  Fiul meu drag a reusit sa-si faca orele de somn, dragul de el, deoarece eu,

Verisoara mea, Cornelia, cu sotul ei. Nu vreau sa va spun ce varsta au, dar arata foarte tineri amandoi. Iata secretul,dupa spusele ei: "Viata este o corabie care   ne poarta unde vrea ea, dar totul e sa o lasam carmuita de  D-zeu, si, atunci, vom   avea pacea Lui in noi.  Mi-ai spus ca am intinerit. Nu  fac nimic, decat folosesc   crema Antirid romanesc care mie imi ajuta foarte  bine si   cu adevarat nu te lasa   sa imbatranesti.  Este H 3  antirid, pe care poti sa o folosesti si tu, intrucat   fiecare dintre noi trebuie sa facem ceva pentru a arata mai proaspete, desi, la noi, (vorbesc   de mine si Gaby) sunt  ani carora nu le dam voie sa-si faca de cap. Realitatea   este ca nimeni nu ne da varsta de 71 de ani,(hai, c-a spus ea) si   ma bucur   ca il pot antrena foarte   bine si pe Gaby cu alimentatie fara grasimi, cu multe legume si fructe, si, in   fiecare zi, doar o portie de carne fara grasimi, si de obicei de piept de pui,   file de peste si muschi de vita la

Verisoara Cornelia cu sotul.

 M-am bucurat cand am primit aceasta poza de peste Ocean. Fiica verisoarei mele, Cornelia, despre care v-am tot povestit, impreuna cu familia ei reusita.

M-am bucurat nespus, fiindca fratele meu, care locuieste in Spania, a venit acasa la ai sai, si, astazi, a vizitat-o si pe mami, care, bineinteles, ca nu l-a recunoscut, spunand ca-i alt baiat al ei care locuieste in Sibiu. Am fost mai multi acasa la mami, dar, draga de ea, a dormit aproape tot timpul, deoarece face un  tratament cu vitamine, calciu, magneziu, si, probabil, nervii ei sunt linistiti si poate sa se odihneasca. La plecarea mea, dormea, asa ca si eu m-am intors linistita acasa, ca n-o mai vad trista, ca plec. Tot astazi, dupa mult timp, am gasit-o, de dimineata, asezata la masa impreuna cu ceilalti membri ai familiei si m-am bucurat. Doamne, tine-o in viata, ca tare ne este draga!

Cand sunt departe de mama mea, imi fac fel de fel de griji in legatura cu ea: ca ce-o manca, cine este cu ea, daca nu e bolnava, iar cand ajung acolo, dupa 5 minute, ma enerveaza. Ma intreaba, din 2 in 2 minute, ca unde e Raul, nepotul ei, unde e Geta, fiica ei, etc. Degeaba imi spun in mintea mea ca e bolnava, batrana, satula de zile, totusi, vin acasa cu inima stransa ca nu am fost destul de buna cu ea, rabdatoare, atenta. Aceleasi trairi le are si ea. Cand plec spre casa mea, parca-i fuge pamntul de sub picioare si e foarte disperata, desi o asigur ca voi veni a doua sau a treia zi. Batranetile sunt greu de dus...

Scumpul meu fiu este in "doliu". Cineva i-a otravit o catelusa pe care o avea la firma, si pe care o hranea cu mult drag. Aseara a gasit-o agonizand. A luat-o, impreuna cu un alt coleg, au dus-o la veterinar, dar sarmana a murit in dimineata asta. El a venit la mine, la prima ora, sa ia un harlet, s-o ingroape. Ii va pune in mormant si o jucarie, asa cum face de fiecare data, cand moare un catel. Degeaba i-am explicat ca oamenii s-au saturat de patrupede in jurul cladirii unde lucreaza, nu am putut sa-i alin suferinta, asa ca l-am lasat cu durerea lui ca sa-si ingroape " favorita". Specific ca si nora mea e la fel de atasata de aceste patrupede. Un punct in comun, cel putin...

Cantarea preferata a mamei mele. De cate ori suntem impreuna, duminica, o cantam. Ea-i aduce aminte de vremurile de altadata, cand inimile simteau cu adevarat credinta.