AMESTECATE: MATERNITATE

...................... Și un chip se conturează Dintre miile de fețe: E ființa cea mai dragă - Mama plină de blândețe. Ochii-i oglindesc iubirea Dăruită făra plată; Mâna sa dă mângâierea Când e viața înnorată. Și din Biblie-mi citește De-o Împărăție sfântă Și Cuvântul mi-l sădește, Să m-ajute în ispită. Mă învață rugăciunea: Convorbirea cu eternul; Mă învață și cântarea Înălțată doar prin Duhul... Așa e draga măicuță - Ea nu are-asemănare, M-a 'nvățat de pocăință Prin cuvinte și trăire. Și-am s-alerg mereu spre Țara Despre care mama scumpă Mi-a vorbit că în ea, seara, Nu-și întinde-a sa aripă. Ci e veșnic numai soare, Cântece și bună-voie Și întreaga nemurire Răsună de veselie.   http://www.resursecrestine.ro/poezii/29996/mama

Te simt: în vânt şi-n furtună, Şi pe-a privighetorii strună, În urletul de ape, marin Şi-n vuietul înserării lin, În bobul de grâu şi-n copaci, În gingaşele flori de maci. În clocot şi-n abandon Te ştiu, În pietre şi-n ce este viu. În tot ce-ai creat pe Pământ, Te simt, Doamne, şi Te cânt. Mă-nchin smerită-n faţa Ta, Şi-Ţi recunosc măreţia. Fără de Tine, a mea viaţă Ar fi pustie, doar în ceaţă, O dimineaţă fără auroră, Şi vapoare ce n-au proră.

Adesea, se spune aşa: Te iert, dar nu te pot uita. Doamne, vrei nu doar sa iertam, Ci şi totul să uitam...

Si astazi, cu spini Te inţeapă Şi-Ţi dau oţet în loc de apă. Şi astăzi, oh, Doamne, Te rănesc Cei ce, de păcat, nu se feresc. Palmele sfinte încă-Ţi străpung Cand la mantuire nu ajung. Şi astăzi, Te scuipă in fată, Cei ce resping a Ta povaţă.

Ştiu atât: cu Tine mi-e bine, Cum aş putea trăi făr'de Tine ? Doar Tu-mi dai linişte şi pace, Fără Tine, nimic nu pot face. Ştiu, Isuse, că Tu m-ai salvat, Când la Golgota, viaţa Ţi-ai dat. Recunosc că doar în braţul Tău Mă pot încrede când mi-e greu. Tu-mi eşti mamă, tată, frate, Inima-mi, doar pentru Tine bate. Când n-am pe nimeni şi-s părăsită, M-ajuţi să-nving orice ispită. În boală, necaz, disperare, Mi-ai îndreptat paşii pe Cale. În vremuri grele sau în nevoi, Isuse drag, Tu eşti cu noi.

Dacă-n cupa inimii ură-aş fi strâns, Doamne, ar fi de-ajuns, Oceanele din albie să scoată Şi Universul s-ar umple de apă. Dar sufletul meu un colţ edenic este, Plin, ca grădina ce-nfloreşte, cu pomi argintii, Unde se zbenguiesc ciripitoare zglobii. Dacă Cuplul primar, aici, ar veni, Pomul tabu nu l-ar mai pofti...

Doamne, Ajuta-mă, când crucea-i grea, Să o port, să nu tai din ea. Ridica-mă, când trestie sunt, Frânta şi cazută la pamânt. Aprinde-mă când pâlpâi încă Şi-s faclie gata să se stingă. Întinde-mi braţul când barca mea Se scufundă şi eu cu ea. Pazeşte-mă, când spune Satan, Că toate pe lume sunt în van. Ştiu că singură nicicând nu sunt, Când Te laud, Doamne, şi Îţi cânt.

În manuscrisul inimii, am adunat Prea multe slove scrise apăsat, Ce-şi aşteaptă-al lor soroc, Că-s scrise-n silabe de foc. Chinul sufletului meu Cântăreşte mult prea greu În balanţa lui Sisif Şi aşteaptă să ia chip. Durere, melancolie? Asta doar hazardul ştie...

Mi-e dor: De sărutări estivale, fierbinţi, De şoaptele-ţi neprefăcute, cuminţi, De-un umăr moale, pe care să zac Şi de braţe ce-n-juru-mi liane se fac. De feţe, ca o carte, deschise Şi zâmbete firave, cu buze neatinse. Aştept ochii-ţi şăgalnici, învăluitori Şi ridicări pe la subsuori. Mi-e dor chiar de şicane, uneori, Şi gâdilat de te-nfiori, De complicitate doar de noi ştiută, Şi apă vie... din căuş băută. Mia

Sunt pom cu rod lâng-o fantână În zi toridă, apă ce-alină, Umbre materne ce-nvăluie lin Soare apocaliptic pe cer senin. Balsam pe-o rană adâncă, Rouă catifelată pe luncă, Înfiorare în miez de noapte, Plăpânde visuri de puritate, Lună hieratică după o eclipsă, Versuri de sânge într-o elipsă, Sudoare şi belşug de grâne, Strigăte-n noapte şi suspine. Mia

Dacă-n cupa inimii ură-aş fi strâns, Doamne, ar fi de-ajuns, Oceanele din albie să scoată Şi Universul s-ar umple de apă. Dar sufletul meu, un colţ edenic este, Plin ca grădina ce-floreşte, cu pomi argintii, Unde se zbenguiesc ciripitoare zglobii. Dacă Cuplul primar aici ar veni, Pomul tabu nu l-ar mai pofti...

Când negrii nori te împresoară, Să ştii, cu El, povoara-i uşoară! Când nicio izbândă nu mai găseşti, Roagă-te, şi răspuns primeşti! Nimic pe Lume nu-i mai minunat, Decât să-L ai pe Isus aliat...

Poezie inspirata de fiul meu. Pe vremuri! Situatia s-a remediat... Am obosit să mai cred în tine, Am obosit, spunând că va fi bine! Zadarnic, să te schimbi, eu tot aştept, Sperând să devii matur şi-nţelept. Nu mai cred că poţi avea rostul tău, M-aştept de la tine, la ce-i mai rău!

Fii visatoare, draga mea, Uita ca lumea, din fire, e rea! C-avem parte doar de nimicnicii, Ca nu ne este bine, cand ne-ar putea fi! Nu ti-e dor de rugul cu mure, De ciripit vesel, de padure? Nu te lasa chinuita, Invata sa fii fericita!

La croix est lourde à porter J`en suis trop accablée! Je me sens un roseau terrassé, Tu peux, Jesus, à me soulever. Mon bateau a chaviré J`ai besoin d`etre sauvée. Je suis éteinte, j`ai peur, Allume-moi, Seigneur! Je ne serai jamais seule Quand Tu m'offres Ta Parole!

Pour mon amie, http://amuse1.blogspot.com/ , qui visite souvent mon blog. POURQUOI NE VIENS-TU PAS ? … "Tiens, les hirondelles vont filer, Se secouent les fleurs de noyer. La brume recouvre les vignes là-bas – Pourquoi ne viens-tu pas, pourquoi ? O, reviens dans mes bras câlins, De te regarder, j’ai bien faim, De poser doucement mon front béat Contre ton sein, contre ton sein à toi ! Te souviens-tu : frais et dispos On errait par monts et par vaux, Je te levais à bout de bras A tant de fois, à tant de fois ! Dans ce monde, il y a des femmes Dont les yeux font jaillir des flammes, Mais fût-elle suprême, leur beauté, Elles te sont inférieures, tu le sais ! Car toi seule rends le calme sans cesse A la vie de l’âme en détresse, Que tous les astres plus achevée - Ma bien-aimée, ma bien-aimée ! A présent, automne avancé. Les feuilles retombent dans le sentier. Et ces champs sont vagues et comme ras… Pourquoi ne viens-tu pas, pourquo...

Visele sunt sumedenii, Realizări, doar la rudenii! În cale-mi, numai dezastru, Pe boltă, niciun astru! Visul, doar fum şi ruină, Aştept salvarea ca să vină. E departe, prea departe, Drumul, presărat cu moarte!