Am mai gasit aceste randuri despre fratele meu, Petrica, cel pe care vi-l prezentam in postul anterior:
"Toţi fraţii mei au fost deosebiţi. Petrică-Pit, ultimul băiat, avea doar 2 ani, când recita o mare parte din poezia Luceafărul a lui Eminescu. Ştia, pe la 4 ani, să calculeze din 2 în 2 până la 2000 şi ceva. Nimeni nu ştia cum face să ţină minte sau să judece.
El avea să fie, peste ani, binecuvântat de Dumnezeu cu daruri speciale, duhovniceşti, care i-au creat un statut special, în relaţia lui sufletească cu Tatăl Ceresc şi cu semenii săi, dar i-au adus şi necazuri în familie, deoarece aceste taine nu sunt înţelese şi sunt greu de acceptat de cei din jur. Eu ştiu şi-l înţeleg foarte bine, deşi îmi pare rău că nu se poate bucura şi el, ca toţi muritorii, de fericirea lângă fiinţa dragă, Liliana, de care s-a despărţit pe motive de credinţă. De fapt, ea a intentat divorţul. Ea nu a putut să accepte ideea ca el să fie pocăit şi ea să nu se mai poată duce cu el la distracţii. Însă,ceea ce experimentează el suplineşte din plin orice altă bucurie pământească.
"Toţi fraţii mei au fost deosebiţi. Petrică-Pit, ultimul băiat, avea doar 2 ani, când recita o mare parte din poezia Luceafărul a lui Eminescu. Ştia, pe la 4 ani, să calculeze din 2 în 2 până la 2000 şi ceva. Nimeni nu ştia cum face să ţină minte sau să judece.
El avea să fie, peste ani, binecuvântat de Dumnezeu cu daruri speciale, duhovniceşti, care i-au creat un statut special, în relaţia lui sufletească cu Tatăl Ceresc şi cu semenii săi, dar i-au adus şi necazuri în familie, deoarece aceste taine nu sunt înţelese şi sunt greu de acceptat de cei din jur. Eu ştiu şi-l înţeleg foarte bine, deşi îmi pare rău că nu se poate bucura şi el, ca toţi muritorii, de fericirea lângă fiinţa dragă, Liliana, de care s-a despărţit pe motive de credinţă. De fapt, ea a intentat divorţul. Ea nu a putut să accepte ideea ca el să fie pocăit şi ea să nu se mai poată duce cu el la distracţii. Însă,ceea ce experimentează el suplineşte din plin orice altă bucurie pământească.
Trebuia ca măcar el să ducă mai departe flacăra credinţei adevărate, aşa cum a dus-o tatăl meu, până la moarte. Acest lucru compensează, cu vârf şi îndesat, tot ceea ce cunosc oamenii obişnuiţi în viaţă, deşi mulţi nu înţeleg şi cred că, dacă el nu are onoruri pe acest pământ, este sărac ! Este fals ! Bogăţia sufletească nu poate fi egalată de toate comorile acestei lumi ! Soţia lui, Liliana nu a ştiut ce pierde, şi, dintr-o încăpăţânare prostească, a schimbat acest om minunat cu un pierde-vară.
Cum nu ştim, în viaţă, să preţuim comorile pe care ni le dă Dumnezeu, şi alergăm după cai verzi pe pereţi…La urmă, suportăm consecinţele propriilor noastre rătăciri".
Comentarii