Ieri, a fost ziua mamei mele. Sa-mi traiasca! Ii dedic aceasta poezie. Mama Atenta, la piept, pruncul si-l tine, Fara regret, renunta la sine, E obosita, dar multumita, Ca-si simte odrasla fericita. Tu, cand vei fi mare copile, Insenineaza-i ale sale zile! Daruieste-i dragostea toata, N-o lasa singura sa razbata! Tot ce-i poti oferi e afectiune!

Verisoara mea continua povestea tatalui ei. "Doresc sa nu stopez lucrarea pe care am inceput-o, de aceea iti mai trimit un aspect al vietii omului lui Dumnezeu, despre care am inceput sa-ti scriu, si care nu este altul decat scumpul meu tata, care a calatorit cu dragostea Domnului Isus in viata lui, facand din aceasta, satisfactia vietii lui, dand totul pentru a nu face nimic care sa-l supere pe Domnul, in ceea ce depindea de el. Tatal meu, fiind in vizita la mine, in Bucuresti, mergea cu copiii nostri intr-un parc de joaca pentru copii, in apropierea blocului unde noi locuiam. Acolo, se intilnea cu diferite persoane carora nu pierdea prilejul de-a le descoperi tainele mantuirii. Dupa ce s-a intinit cu un militar cu grade, i-a spus omului ca el poate sa pastreze gradele ce le are si dupa moarte, daca se preda lui D-zeu, si umbla in "caile" Lui . De atunci, omul venea cu copilul sau in parc, se uita dupa tata, fiind dornic sa-i asculte cuvintele blande si pline de miez, a

Va spuneam ca mi-am amenajat la tara camera in care am crescut noi, o buna bucata de vreme, si care servise, in ultimul timp, ca loc de depozitare pentru ce se gaseste prin curtea omului. Saptamana asta o s-o inaugurez. A durat ceva timp si a costat, dar eu zic c-a meritat investitia, fiind direct in curte, nefiind nevoie sa mai urcam scari, deoarece, la batranete, e nevoie de cat mai putin efort pentru a te putea misca. La inceput, au fost discutii ca a cui sa fie camera, dar, pana la urma, am hotarat ca este a "tuturor" celor care ne viziteaza-ma refer la familie-, deoarece nu vreau sa fie cea mai mica urma de rautate si motiv de galceava intre noi, fratii. Va doresc tuturor sa va intelegeti ca noi, pana acum, cel putin...

Ce poate fi mai placut decat sa-ti petreci duminica cu cei dragi? Mi-am facut un obicei in a merge cat mai des la mami, care si ea s-a invatat sa fie pretentioasa si sa ma solicite sa merg mereu si mereu la ea, de parca n-ar mai avea inca 6 copii . Cand ajung acasa, e numai zambet, iar cand plec "ploua si ninge" pe fata ei, si, de fiecare data, aceeasi intrebare invariabila: "no, cand mai vii?" Ce sa fac? Pot eu rezista la atata inocenta din privirea sa, si sa nu merg cat mai des ca sa-i inseninez zilele? Se spune ca precum faci, asa ti se va intoarce.... Eu am doar nurori. Ele se vor purta la fel, cand voi fi de anii mamei? Daca voi ajunge....

Comentariu prin mail de la Cornelia: "Ma bucur si eu ca si tine ca pot comunica cu tine referitor la cele sfinte si neperitoare care ne-au imbogatit copilaria, adolescenta, tineretea pana in acest moment. Am fost cele mai fericite fiinte de pe pamant, pentru ca am fost imbogatite direct de D-zeu, prin intermediul Cuvantului Sau, primind ceea ce imbogateste spiritual, deoarece multe fiinte care se considerau bogate, in felul lumii, sunt mai sarace decat noi, neavand la indemana adevarul lui D-zeu, transmis noua prin jerfa Domnului Isus care a fost si este cea mai mare bogatie, care nu ne-a lasat sa fim mai prejos nici materialiceste decat cei care se considerau bogati, iar pe noi ne considerau saraci. Domnul a fost acela care ne-a imbogatit prin Cuvantul Lui cel sfant care nu ne-a lasat sa ducem lipsa niciodata de nimic, si, pe masa noastra, au fost hranite multe persoane de care Domnul s-a ingrijit prin noi si ne-a compensat asa cum nu putem sa Ii multumim mai bine. Trebuie sa ara

Va spuneam, intr-un post anterior, ca verisoara mea, Cornelia, care locuieste in State, mi-a propus sa scriu si despre unchiul meu-tatal ei-anumite lucruri care s-au intamplat, si despre contributia sa la propasirea credintei in orasul sau de bastina. Eu i-am raspuns ca as fi bucuroasa daca ea ar rememora acele timpuri, iar eu le-as pune pe blog, cu incuviintarea ei. Asa ca cititi cele ce urmeaza: "Am intrat din nou pe blogul tau si am calatorit cu tine prin toate descrierile tale frumoase care imi amintesc de familia ta pe care o consider si familia mea, si care imi aduc aminte de anii adolescentei si apoi ai tineretii, ani care nu se mai intorc, dar de care ma leaga cele mai frumoase amintiri, atit de ai tai cat si de ai mei. Tatal meu si unchiul tau a fost un om binecuvantat, iar prin el am fost binecuvantati toti . A fost un om a lui D-zeu pe care L-a iubit mai mult decat pe orice. Pe langa faptul ca el a fost fondatorul Bisericii Penticostale din Simeria, a fost si un om al r

Va spuneam c-am plecat cu mami in vizita la sora mea din Petrosani. Drum obositor pentru mine, dar pentru mamicuta, nu. Am glumit cu ea c-o lasam la surioara mea, si s-a suparat rau, deoarece ea vrea sa stea la casa ei. Intr-un final, mi-a spus ca asa cum fac eu cu ea-glume- asa o sa ajung si eu, lucru care m-a pus pe ganduri, fiindca eu fac totul dintr-o prea mare iubire pentru mama mea, si, uneori, mai exagerez cu glumele, dar doresc sa-i tin spiritul treaz si sa-i inoculez pofta de viata.

Astazi, o vom duce pe mami in vizita la una din fiicele ei. E o distanta maricica si ne este teama ca nu suporta calatoria, dar atat ne-a tot batut la cap, zilnic, ca nu am putut-o refuza. E ca un copilas, caruia, daca i-ai promis ceva, trebuie, musai, sa te tii de cuvant. Doamne, ajuta-ne sa mergem si sa ne intoarcem cu bine acasa!

Ieri am vizitat-o pe mamica mea, si, ca de obicei, am facut impreuna o mica ceremonie de rugaciune, cantece religioase, deci, partasie sfanta, asta fiind bucuria ei cea mai mare, deoarece era o ferventa participanta la slujbele de duminica, iar acum, din cauza neputintelor fizice, nu mai poate merge la Biserica. Am cantat cantece vechi, pe care eu le-am inceput si ea continua versurile si melodia, si, din nou, am fost cat se poate de uimita de acuratetea mintii ei cand e vorba de cele sfinte, iar, pe de alta parte, de "noaptea" care s-a asternut peste mintea ei in ce priveste cele laice...

Un mesaj primit de la verisoara mea, care locuieste in State, si care mi-a permis sa public cate ceva pe acest blog de familie, si astfel, ea exerseaza limba romana, deoarece se afla acolo, de ceva timp. "Iti mai scriu un mesaj pentruca am chef. Noi suntem bine cu totii, ne bucuram de fiecare clipa a vietii, de fiecare binecuvantare care ne aminteste necontenit cat de bun este D-L. Ii multumim pentru sanatate in primul rand si de harul de-a simti prezenta lui in viata noastra. Ne bucuram pentru fiecare rasarit de soare si pentru fiecare picatura de ploaie care ne racoreste si face sa creasca gradina tot mai infloritoare. Ma bucur ca am gradina si flori din belsug, ca este ca intr-un parc minion si toata lumea o admira, dar cel mai mult ma bucur ca o pot lucra, ca fac exercitiile pe care trebuie sa le fac zilnic, apoi, Jeacuzzi pe care il facem cateodata seara si alta data atit seara cat si dimineata devreme pentru a nu ne fi cald. Aceasta practica ne aduce sanatate si bucurie de v

Mai nou, urmaresc pe National TV, un film indian "IN CAUTAREA FERICIRII". La prima vedere, mi s-a parut un film siropos, ca mai apoi, sa-l astept cu multa nerabdare, deoarece sunt curioasa sa vad care sunt relatiile dintre parinti si copii, in aceasta tara, dintre soacra si nora. Concluzia: desi difera mult de tarile occidentale, in anumite privinte, si acolo, isi spun cuvantul: invidia, rautatea, razbunarea, ranchiuna, minciuna. Asa ca, toti suntem o apa si-un pamant. Ma refer la noi, oamenii; fie ca traim intr-un anumit colt al lumii, fie, in altul. Fericirea este un deziderat al omului, greu de atins.

Viorica: Seasons of life. Citesc unele materiale pe bloguri, care-mi plac foarte mult, dar, uneori, nu am timp sa aprofundez lecturarea si atunci mi le salvez, ca apoi, sa le postez, pentru a fi citite si de putinii mei lectori. Pot fi acuzata de ceva? Eu zic ca, nu. Asa ca va invit sa cititi ce-a scris Viorica dand pe linkul de mai sus.

Am avut o saptamana incarcata, dragii mei. In primul rand, am inceput sa-mi amenajez o camera in casa parinteasca, acolo unde s-a consumat copilaria mea, cu bune si rele, cu deceptii si impliniri, cu bosumflari, de cele mai multe ori, fiindca eram o "maussade" cum zic frantuzii. Cum nu-mi convenea ceva, cadeam in butoiul cu melancolie, refuzam sa mananc, mi se parea ca e sfarsitul lumii. Acum, vreau sa am camera mea, acolo, sa-mi stiu eu lucrurile mele puse intr-un anume loc. Asa ca, am mobilizat toata suflarea din curtea parinteasca, sa-mi indeplineasca dorinta. Cand mi se nazare mie ceva, musai sa se faca cum vreau eu. E adevarat ca, in final, toata lumea beneficiaza de ideile mele, puse in practica. Poate ca o sa va invit cand e gata, sa va petreceti cateva zile in acea oaza de liniste si binecuvantare...in mijlocul naturii, intre dealuri si parau, cantatul cocosilor si al cucului, rumoarea celor care vin sa ia apa minerala de la "sursa"...

Aceeasi sarmana femeie, intalnita in postul anterior, povesteste ca, intr-o zi, a primit un telefon de la un agent de politie, cum ca fiul ei se afla la sectia de politie, dupa ce facuse scandal intr-un bar. Mama baiatului s-a dus sa-si elibereze progenitura, numai ca nabadaiosul, in loc sa fie ispasit pentru fapta sa, facea pe grozavul si injura pe toata lumea. Biata femeie i-a spus politaiului sa-l tine pe guralivul baiat in catuse pana a doua zi. Ba mai mult, l-a amenintat ca daca-i da drumul nazdravanului, o sa raspunda cu capul pentru fiul ei, in caz ca-i da drumul si pateste ceva... Noroc ca tatal baiatului a fost mai iertator si a venit la locul cu pricina, unde si-a eliberat fiul, care, a doua zi, isi freca de zor incheietura mainii, amortita de catusa.