Va spuneam, intr-un post anterior, ca verisoara mea, Cornelia, care locuieste in State, mi-a propus sa scriu si despre unchiul meu-tatal ei-anumite lucruri care s-au intamplat, si despre contributia sa la propasirea credintei in orasul sau de bastina.
Eu i-am raspuns ca as fi bucuroasa daca ea ar rememora acele timpuri, iar eu le-as pune pe blog, cu incuviintarea ei.
Asa ca cititi cele ce urmeaza:
"Am intrat din nou pe blogul tau si am calatorit cu tine prin toate descrierile tale frumoase care imi amintesc de familia ta pe care o consider si familia mea, si care imi aduc aminte de anii adolescentei si apoi ai tineretii, ani care nu se mai intorc, dar de care ma leaga cele mai frumoase amintiri, atit de ai tai cat si de ai mei.
Tatal meu si unchiul tau a fost un om binecuvantat, iar prin el am fost binecuvantati toti . A fost un om a lui D-zeu pe care L-a iubit mai mult decat pe orice.
Pe langa faptul ca el a fost fondatorul Bisericii Penticostale din Simeria, a fost si un om al rugaciunii, al binefacerilor si al implicarii in lucrarea lui D-zeu.
A fost un om simplu, dar foarte demn, foarte corect. Un om care stia sa renunte la el in favoarea celui care avea nevoie si ii solicita ajutorul. A fost biserica in casa noastra 15 ani, timp in care niciodata nu a pretins sa i se dea cel mai mic ajutor.
Niciodata fratiilor nu li s-a pretins sa plateasca nimic, nici macar lemnele pentru incalzitul incaperii destinate adunarii, nici macar nu vroia sa auda de asa ceva. Fratii erau patrunsi de fiorul DuhuluiSfint, fiind un cuget si un gand, neobositi in lucrarea de mantuire, ridicand stindardul credintei sfinte si adevarate.
Il vad pe tata in rugaciune pe genunchi pe podeaua bucatariiei, rugandu-se neincetat, atat ziua cat si noaptea. La el nu era nimic exagerat totul era simplu asteptand in tacere ajutorul D-lui pentru intoarcerea sufletelor la mantuire.
Era plin de bucurie si de elan pentru D-l. Zimbetul sau impletit cu lacrimi era semnul iubirii sale pentru semenii sai. Vocea sa blanda si duioasa chema la pocainta oamenii, fara sa faca multa filozofie, pentru ca era un om simplu fara o pregatire teologica.
Cand veneau la rugaciune in casa noastra, fratii erau toti in post. Lacrimile le brazdau fata, cerandu-i Domnului indurararea Lui, in staruinta pentru botezul cu Duhul Sfint. Rugaciunea lor era Amin, Aleluia, Vino, Doamne Isuse, Marire Tie Doamne....
Domnul lucra in mijlocul lor si isi desavarsea lucrarea cu privire la raspandirea Evangheliei si adauga la numarul celor salvati noi suflete. Slava Lui!
Trebuie sa cunoasteti ca numele acestui frate neobosit pentru Domnul este Alexandru Dragan, si ca el a calatorit cu Domnul pe calea credintei timp de 52 de ani".
Eu i-am raspuns ca as fi bucuroasa daca ea ar rememora acele timpuri, iar eu le-as pune pe blog, cu incuviintarea ei.
Asa ca cititi cele ce urmeaza:
"Am intrat din nou pe blogul tau si am calatorit cu tine prin toate descrierile tale frumoase care imi amintesc de familia ta pe care o consider si familia mea, si care imi aduc aminte de anii adolescentei si apoi ai tineretii, ani care nu se mai intorc, dar de care ma leaga cele mai frumoase amintiri, atit de ai tai cat si de ai mei.
Tatal meu si unchiul tau a fost un om binecuvantat, iar prin el am fost binecuvantati toti . A fost un om a lui D-zeu pe care L-a iubit mai mult decat pe orice.
Pe langa faptul ca el a fost fondatorul Bisericii Penticostale din Simeria, a fost si un om al rugaciunii, al binefacerilor si al implicarii in lucrarea lui D-zeu.
A fost un om simplu, dar foarte demn, foarte corect. Un om care stia sa renunte la el in favoarea celui care avea nevoie si ii solicita ajutorul. A fost biserica in casa noastra 15 ani, timp in care niciodata nu a pretins sa i se dea cel mai mic ajutor.
Niciodata fratiilor nu li s-a pretins sa plateasca nimic, nici macar lemnele pentru incalzitul incaperii destinate adunarii, nici macar nu vroia sa auda de asa ceva. Fratii erau patrunsi de fiorul DuhuluiSfint, fiind un cuget si un gand, neobositi in lucrarea de mantuire, ridicand stindardul credintei sfinte si adevarate.
Il vad pe tata in rugaciune pe genunchi pe podeaua bucatariiei, rugandu-se neincetat, atat ziua cat si noaptea. La el nu era nimic exagerat totul era simplu asteptand in tacere ajutorul D-lui pentru intoarcerea sufletelor la mantuire.
Era plin de bucurie si de elan pentru D-l. Zimbetul sau impletit cu lacrimi era semnul iubirii sale pentru semenii sai. Vocea sa blanda si duioasa chema la pocainta oamenii, fara sa faca multa filozofie, pentru ca era un om simplu fara o pregatire teologica.
Cand veneau la rugaciune in casa noastra, fratii erau toti in post. Lacrimile le brazdau fata, cerandu-i Domnului indurararea Lui, in staruinta pentru botezul cu Duhul Sfint. Rugaciunea lor era Amin, Aleluia, Vino, Doamne Isuse, Marire Tie Doamne....
Domnul lucra in mijlocul lor si isi desavarsea lucrarea cu privire la raspandirea Evangheliei si adauga la numarul celor salvati noi suflete. Slava Lui!
Trebuie sa cunoasteti ca numele acestui frate neobosit pentru Domnul este Alexandru Dragan, si ca el a calatorit cu Domnul pe calea credintei timp de 52 de ani".
Comentarii