Verisoara mea continua povestea tatalui ei.
"Doresc sa nu stopez lucrarea pe care am inceput-o, de aceea iti mai trimit un aspect al vietii omului lui Dumnezeu, despre care am inceput sa-ti scriu, si care nu este altul decat scumpul meu tata, care a calatorit cu dragostea Domnului Isus in viata lui, facand din aceasta, satisfactia vietii lui, dand totul pentru a nu face nimic care sa-l supere pe Domnul, in ceea ce depindea de el.
Tatal meu, fiind in vizita la mine, in Bucuresti, mergea cu copiii nostri intr-un parc de joaca pentru copii, in apropierea blocului unde noi locuiam. Acolo, se intilnea cu diferite persoane carora nu pierdea prilejul de-a le descoperi tainele mantuirii. Dupa ce s-a intinit cu un militar cu grade, i-a spus omului ca el poate sa pastreze gradele ce le are si dupa moarte, daca se preda lui D-zeu, si umbla in "caile" Lui .
De atunci, omul venea cu copilul sau in parc, se uita dupa tata, fiind dornic sa-i asculte cuvintele blande si pline de miez, afirmand ca el nu a auzit niciodata asa ceva, si, de aceea, sa nu se supere ca il cauta.
Dupa ce a vazut o schimbare in viata omului respectiv, tata l-a adus cu insistenta inaintea Domnului, in rugaciune, si insista in rugaciunile sale de zi si de noapte, mijlocind pentru el, dorind salvarea lui din lumea de pacat.
Trei zile pe saptamana, tata tinea post, si nu exagerez, cand afirm asta.
Zilele lui de post erau miercurea, vinerea si dumineca, astfel ca, postul ii dadea puterea rugaciunii, si il sustinea pe calea catre Cer.
Rugaciunea lui nu era numai ziua, ci si noaptea. Intotdeauna, se ruga cu voce tare. Parca il aud si acum, (nu foarte tare), dar suficient, pentru a fi auzit, astfel ca, odata, un vecin al nostru ni s-a plans ca tatal meu il deranjeaza cu rugaciunile lui. Ne-am cerut scuze si l-am rugat pe tata sa se roage mai incet. Dar.... nu a trecut mult timp, ca acest om a venit si l-a rugat pe tata sa se roage si pentru el asa insistent cum stie el, intrucat unica sa fiica este intr-o situatie dificila, fiind amenintata cu divortul de sotul ei, cu care avea un baiat. Omul a sustinut ca el crede ca numai rugaciunea ii poate salva situatia respectiva.
Tatal meu drag nu l-a refuzat si a inceput sa-i spuna si lui despre Domnul si puterea lui de salvare".
Intr-adevar unchiul era cel mai bun om.
Cand intra cineva la el in casa, nici nu se aseza bine pe scaun, ca unchiul avea aceasta expresie invariabila, adresandu-se sotiei sale: "draga, dat-ai tu ceva de mancare lui cutare?"
Poate ca sarmana matusa nu avea ce sa puna pe masa, dar unchiul trebuia sa imparta cu aproapele sau orice-ar fi fost.
Pentru aceasta darnicie, exagerata, intr-un fel, Dumnezeu i-a binecuvantat familia ca nimanui altuia dintre rudenii.
Darnicia este o mare virtute pe care putini o mai avem in zilele de astazi...
"Doresc sa nu stopez lucrarea pe care am inceput-o, de aceea iti mai trimit un aspect al vietii omului lui Dumnezeu, despre care am inceput sa-ti scriu, si care nu este altul decat scumpul meu tata, care a calatorit cu dragostea Domnului Isus in viata lui, facand din aceasta, satisfactia vietii lui, dand totul pentru a nu face nimic care sa-l supere pe Domnul, in ceea ce depindea de el.
Tatal meu, fiind in vizita la mine, in Bucuresti, mergea cu copiii nostri intr-un parc de joaca pentru copii, in apropierea blocului unde noi locuiam. Acolo, se intilnea cu diferite persoane carora nu pierdea prilejul de-a le descoperi tainele mantuirii. Dupa ce s-a intinit cu un militar cu grade, i-a spus omului ca el poate sa pastreze gradele ce le are si dupa moarte, daca se preda lui D-zeu, si umbla in "caile" Lui .
De atunci, omul venea cu copilul sau in parc, se uita dupa tata, fiind dornic sa-i asculte cuvintele blande si pline de miez, afirmand ca el nu a auzit niciodata asa ceva, si, de aceea, sa nu se supere ca il cauta.
Dupa ce a vazut o schimbare in viata omului respectiv, tata l-a adus cu insistenta inaintea Domnului, in rugaciune, si insista in rugaciunile sale de zi si de noapte, mijlocind pentru el, dorind salvarea lui din lumea de pacat.
Trei zile pe saptamana, tata tinea post, si nu exagerez, cand afirm asta.
Zilele lui de post erau miercurea, vinerea si dumineca, astfel ca, postul ii dadea puterea rugaciunii, si il sustinea pe calea catre Cer.
Rugaciunea lui nu era numai ziua, ci si noaptea. Intotdeauna, se ruga cu voce tare. Parca il aud si acum, (nu foarte tare), dar suficient, pentru a fi auzit, astfel ca, odata, un vecin al nostru ni s-a plans ca tatal meu il deranjeaza cu rugaciunile lui. Ne-am cerut scuze si l-am rugat pe tata sa se roage mai incet. Dar.... nu a trecut mult timp, ca acest om a venit si l-a rugat pe tata sa se roage si pentru el asa insistent cum stie el, intrucat unica sa fiica este intr-o situatie dificila, fiind amenintata cu divortul de sotul ei, cu care avea un baiat. Omul a sustinut ca el crede ca numai rugaciunea ii poate salva situatia respectiva.
Tatal meu drag nu l-a refuzat si a inceput sa-i spuna si lui despre Domnul si puterea lui de salvare".
Intr-adevar unchiul era cel mai bun om.
Cand intra cineva la el in casa, nici nu se aseza bine pe scaun, ca unchiul avea aceasta expresie invariabila, adresandu-se sotiei sale: "draga, dat-ai tu ceva de mancare lui cutare?"
Poate ca sarmana matusa nu avea ce sa puna pe masa, dar unchiul trebuia sa imparta cu aproapele sau orice-ar fi fost.
Pentru aceasta darnicie, exagerata, intr-un fel, Dumnezeu i-a binecuvantat familia ca nimanui altuia dintre rudenii.
Darnicia este o mare virtute pe care putini o mai avem in zilele de astazi...
Comentarii