Ne rugam zilnic pentru cei cu care convietuim, dar, din ce o facem, ne poartă mai multă ranchiună. Este ceva invers proporţional şi paradoxal, aş zice, acest fenomen, experimentat de mama şi de sora mea. Cu cât te porţi mai frumos cu un om, cu atât forţele răului se revoltă şi mai mult! Am impresia că "el"-un anonim- este un misogin, deoarece pe aproape toate femeile din viaţa lui le-a urât: pe bunica mea, pe mama mea, cumnatele sale, etc. Poate că este o revoltă inconştientă, pentru faptul că şi-a pierdut mama, de la vârsta de 8 ani. Aceşti copii rămân cu traume foarte adânci, câte zile au! S-au descurcat singuri în viaţă, de la vârste fragede, şi devin foarte agresivi, la cea mai mică contradicţie, şi acumulează manii obsesive pentru cele mai neînsemnate ,,greşeli ale semenilor'', pe care le amplifică şi nu le uită. Ele devin un leit-motiv al minţii, al vieţii şi-al atitudinii lor.

Intr-un post anterior, spuneam ca-mi pare rau ca am aplicat o corectie nepotului meu! Acum pot spune ca-mi parea rau, dar nu-mi mai pare, deoarece a doua zi, a facut-o mai lata! S-a jucat cu un cutitas, in pauza, si voind sa fie bagat in seama de-o colega, pe care, probabil, o simpatizeaza, a vrut s-o sperie, facand gesturi ca-n filme cu cutitasul. Fata a prins de cutit, s-a taiat la mana, si, de aici, o intreaga tevatura cu aducerea politiei, chemarea mamelor la scoala-a lui si a "victimei", si uite asa, complicatii pentru noi, oamenii mari! Asa ca nu-mi mai pare rau...

Astazi, am mers la scoala, la nepotul meu de sora, deoarece l-am mutat anul asta la o alta unitate scolara. Dupa ce-a sunat de iesire, a venit o profesoara in Cancelarie, unde ma aflam si eu, si era, pe buna dreptate, un pachet de nervi din cauza nepotului meu drag, la care tin ca la copiii mei. Ce facuse? Cand l-a scos la tabla sa raspunda, dupa ce ca nu avea nici cartea, nici caietul, si, bineinteles, nu avea habar de titlul lectiei, a mimat ca-i trage una cu piciorul profesoarei, lucru semnalat pe loc de alti copii, profesoarei. Era normal sa fie suparata! Eu, de moda veche, i-am aplicat o corectie de zile mari, facandu-ma de ras, dar punand lucrurile la punct, in felul meu, in mod intempestiv. Am procedat bine? Cred ca cei mai multi ma veti condamna, dar eu consider ca, daca nu luam astfel de masuri mai putin blajine, ajungem sa ne instruim si educam odraslele la domiciliu, ca profesorii nu vor mai calca prin scoli, si pe motive cat se poate de intemeiate. S-auzim de bine, dragilor

Mama a păstrat această scrisoare, până ce a crescut Tami-diminutiv de la Carmen, sora mea, când i-a dat-o, ca s-o citească. Tot atunci, am recitit şi eu scrisoarea şi mi-am dat seama că îi putea fi fatală mamei mele, în acele momente de lehuzie, când femeile sunt extrem de vulnerabile la orice şoc emotiv, cu atât mai mult, cu cât, mama a avut o naştere extrem de dificilă, având o vârstă destul de înaintată, 42 de ani, pentru a naşte din nou, mai ales că trecuse puţin timp de la ultima naştere, murindu-i fătul, imediat după naştere. Rememorand acele clipe, mă gîndesc ca, de multe ori, cautăm să ne punem de-a curmezişul in fata planurilor lui Dumnezeu, ca apoi, să suportam consecinţe din cele mai grave... Editare: Pe aceasta soră cu pricina am iubit-o nebuneşte, poate ca o compensaţie a faptului că n-am dorit-o. Era copilul cel mai dragălaş care mi-a fost dat sa-l vad: dulce, inteligentă, descurcareaţă, charismatică. Cine a zis ca odraslele facute la bătrîneţe nu sunt reusite?

A fost o scrisoare lungă, de 8 pagini, foarte duioasă, în care îi spuneam, pe nerăsuflate, tot aleanul inimii mele. Îi mărturiseam cât de mult o iubesc, dar cât sufăr de tare, că nu poate fi mai mult timp cu mine, să mă mângâie, să mă alinte, să-mi spună cuvinte dulci. Mami a citit-o şi a plâns foarte mult ! O trimesesem prin moaşa Buşneaga, care avea o fată în clasă cu mine. I-a dat-o şi tatălui meu s-o citească, când s-a externat şi au curs lacrimi amare din ochii amândurora. Era adunată aici, de-a lungul anilor, toată durerea unui copil pus în situaţii contradictorii: iubirea idolatră pentru mama sa, pe care o putea avea extrem de puţin pentru ea, din cauza repetatelor sarcini şi a micuţilor care o acaparau pe mămica lor, ca orice copilaşi, pe de o parte, şi pe de alta, iubirea pentru frăţiori, care era la fel de mare şi intensă, fiind deosebiţi, din toate punctele de vedere .

Când mamei mele i-a venit sorocul să nască, s-a internat la maternitate, prin faţa căreia treceam şi eu, zilnic, în drum spre şcoală. A născut-o pe surioara mea, Cornelia, nume care, bineînţeles, nu mi-a plăcut, şi a trebuit ca tatăl meu, să meargă la starea civilă, să mai adauge un nume, cel de Carmen, în certificatul de naştere, care i s-a potrivit ca nuca în perete, ea fiind blondă, blondă, spre deosebire de eroina cu acelaşi nume a unui scriitor francez, care era o brunetă sadea. Însă, ce să îi faci, dorinţele mele erau ordine pentru sărmanii mei părinţi, care căutau, măcar în felul ăsta, s-o mai liniştească pe nebunatica lor fetiţă capricioasă, pe care o iubeau mult, dar nu mai mult decât pe Dumnezeu în care credeau şi Îi respectau preceptele din Scriptură, referitor la aducerea pe lume a copiilor, care sunt o binecuvântare pentru orice familie. Eu nu am nepoţi de la cei doi copii ai mei. Să fie o pedeapsă că mi-am criticat părinţii pentru prea mulţii mei fraţi? Când treceam

  http://disa-naivitate.blogspot.com/2008/10/disperare.html  Inceputul , mai sus. Când am mers la şcoală şi am fost întrebată ce-am păţit, am motivat că am avut dureri mari de cap, ceea ce era, într-un fel, adevărat, şi la propriu şi la figurat. Între timp, durerea mea s-a mai atenuat şi am căzut într-un fel de butoi cu melancolie, aşteptând ziua când se va întâmpla evenimentul, cu aducerea pe lume a următorului bebeluş. Acest incident nu a rămas fără urmări pentru sănătatea mea fizică şi psihică. Mi-a afectat integritatea ochiului drep, ajungănd la o miopie foarte accentuată. Am început să am palpitaţii şi senzaţie de sufocare, iar pe plan afectiv şi psihic, mi s-a accentuat starea de melancolie, de frustrare, de crize de afecţiune şi de hipersensibilitate, dar toate acestea amestecate cu o şi mai mare iubire pentru mama mea, pe care o consideram ca o victimă a sorţii, a prostiei şi a exagerărilor ei, în ce priveşte credinţa. Pe de altă parte, mă temeam, ca nu cumva, aceste gân

Când am auzit că mama este gravidă din nou, eram la mătuşa mea şi le-am auzit pe cele două surori discutând, fără ca ele să-şi dea seama că eu sunt prin preajmă. Vorbeau despre sarcina mamei mele, ca despre ceva cert. A fost o veste bombă! Nu mă mai aşteptam la asta. Aveam deja aproape 15 ani, şi-mi era ruşine, ca mama să mai poarte o sarcină. Am început să plâng încontinuu, cu lacrimi grele, calde şi amare. Din ce mă întrebau de ce plâng, eu plângeam cu şi mai mare năduf. Îmi venea să-mi pun capăt zilelor. Aşa am continuat, timp de două zile şi două nopţi, fără pauză. Se părea că zăgazurile fântânilor diluviene se rupseseră şi era, cât pe ce, să mă ia cu ele în lumea celor drepţi. Ar fi fost păcat, într-un fel, pentru că nimeni n-ar fi ştiut motivul sacrificiului meu nebun. Până la urmă, a devenit ceva incontrolabil. Nu mă mai puteam opri din plâns, şi, drept urmare, mi s-au umflat ochii, pleoapele, faţa. Eram desfigurată, de nerecunoscut. Trebuia să-mi ridic pleoapele cu mâna, c

Ajunsi la o varsta inaintata, dragii nostri parinti sunt agasanti uneori, dar asta e viata. Si pe ei i-au enervat ai lor parinti si roata se invarteste. Acum, cand sunt neputinciosi fizic si psihic, poate ca isi mai calca pe nervi copiii, dar nu voit, ci datorita neputintelor fizice, cand se simt o povoara pentru cei din jur, deprimati ca nu pot ajuta cu nimic... Mamicuta mea scumpa nu se poate misca din pat de 5 ani, dar, in rest, e destul de lucida. Mereu imi spune ca ea nu mai poate face nimic, la care eu ii raspund ca trebuie sa-I multumeasca lui Dumnezeu ca doarme bine, mananca, nu are dureri, iar in ce priveste lucrul, a trudit destul cu cresterea celor 7 copii ai sai. Il rugam pe Tatal Ceresc s-o tina cat mai mult printre noi, ca sa poata sa ne poarte in rugaciunile ei. Dragii mei, iubiti-va parintii pana mai sunt printre voi, ca atunci cand vine "marea despartire" veti regreta ca nu i-ati protejat suficient, cat erau in viata!