Am primit acest mail de la scumpa mea verisoara, Cornelia, aflata peste mari si tari, dar care n-a uitat-o pe draga ei matusa, mama mea. Ii multumesc mult pentru aceste ganduri bune! "Cu ocazia implinirii varstei de 89 de ani, ii doresc matusii mele iubite, cele   mai calde urari de sanatate cu bucurie si cu desfatari. Imi pare bine ca a ajuns   aceasta rezonlabila varsta, dar imi pare rau ca nu pot sa iau parte la aceasta   bucurie fiind prea departe.  Te rog spune-i ca o port in suflet, o consider mama  mea, cat mai exista, si sa stie, pana mai este in viata, o vad alaturi de mine.   De cand mi-am deschis ochii, am inteles ca exista cineva drag alaturi de mine,   care m-a ocrotit, iubit si adorat, ducandu-ma la Varmaga, casa bunicii mele,   ori de cate ori a dorit, astfel ca, pe mine, m-au prins acolo cei 7 ani, plecand de   acolo, aproximativ cand am inceput scoala.  O iubesc si mi-o amintesc clar, fiind   doar cu l8 ani mai mare decat mine, si am crescut cu tineretea, fru

Hai, că mi-am amintit de momentele adolescenţei mele, cand am cunoscut şi eu primii fiori ai iubirii. Eram liceeană şi nu-mi placea de oricine. Am ţintit la un  băiat, Puiu C, mai mare cu 2 ani decat mine, de care toate fetele din liceu erau îndrăgostite, şi, bineînţeles, nici eu nu am scăpat de săgeata lui Cupidon, M-am îndrăgostit nebuneşte de el, o dragoste platonică, arzătoare, nemărturisită nimănui. Doar eu cu suferinţa mea, fiindcă mă subapreciam şi nu aş fi făcut nici un demers ca să se uite acest Adonis la mine, fiind nespus de orgolioasa.  Îl priveam când mergeam la cor, el fiind corist ca şi mine, şi atât. Cum aş fi putut să sper că el se va uita la mine?  V-am spus în alte postari, că aveam complexe, mai ales cu părul meu blond- roşcat, adică, tocmai cu ceea ce constituia farmecul meu, dar, atunci, nu eram conştientă de asta. Am suferit din cauza acestei iubiri, o suferinţă fizică, nu numai psihică. Acest băiat poate că nici nu şi-a dat seama că exist, pentru că, de câte

Mamicuta mea draga a implinit astazi frumoasa varsta de 89 de ani. Cine ar fi crezut, acum 40-50 de ani, ca mama va supravietui tuturor fratilor ei, ba chiar nepotilor de frati, dintre care s-au dus 4, pana acum. Cum am mai specificat si-n alte posturi, eu am trait permanent, de cand ma stiu, cu teama ca mama va trece in nefiinta, iar noi vom ramane orfani, doar cu tatal nostru, care a fost foarte sanatos, dar s-a dus acum 12 ani. Din pacate, mami nu a fost vizitata decat de mine, fiul meu si sotul, ceilalti i-au urat sanatate si la multi ani, prin telefon, si poate ca vor veni la sfarsitul saptamanii s-o vada si s-o imbratiseze. Ii dedic aceasta frumoasa melodie, cu urarea de-a fi printre noi si peste 10 ani, macar!: Primeste, draga mea, si aceste flori minunate!      

 Eu cu fiul meu, la "Fiii satului".

Cu halat si palarie-o combinatie super!

Zilele trecute, a plouat torenţial la mine în sat. A venit viitura, cu zgomot mare, aşa cum venea pe vremuri. Mi-am amintit de întamplarile de altadată, legate de această apă înspaimantătoare. Apă învolburată era, dintr-un pic, s-o ia şi pe mama, care abia trecuse pârâul pe la Cuca, spre Curtean. Era perioada cand noi eram mici, iar mama mergea în satul vecin, la buna Lina, sa-şi lucreze terenul, pe care îl avea acolo, noi rămanand singuri acasă sau cu tata. Atunci, pe acolo era drumul, pe vale, nu exista drumul de azi, construit pe vremea sarmanului Ceauşescu.  Mama a făcut doar câţiva paşi, înainte de a veni, ,,valea mare'', şi sigur c-ar fi înecat-o, dacă mai zabovea cateva minute. Tot atunci, moşul şi buna era să fie înecaţi de părăul de la Curteanu. Fuseseră pe Dos, cu carul după lemne, şi abia trecuseră, înainte de a se dezlănţui potopul.  Aceste ape înfiorătoare mi-au populat visele cu coşmaruri, ani de-a rândul. De fiecare dată, visam că sunt pe marginea pârâului, unde

Azi, va vorbesc de cel care e nascut in aceeasi zi si luna cu mine, si cam in aceleasi conditii: pe drum. Suntem gemeni? Nu, ne despart 5 ani.  Ştefan a construit zidul de lângă gobâlnaş şi cel de la drum, cu toate că avea doar câţiva anişori. Nu mai vorbesc de tot felul de alte reparaţii prin gospodărie, care erau făcute de el, împreună cu ceilalţi fraţi ai mei, deoarece tatăl nostru nu era deloc îndemânatic la treburile din gospodărie, multe fiind făcute de mama mea, care avea o zestre nativă deosebită, în acest sens.  Din fericire, şi zestrea noastră nativa, a copiilor, a fost de la mama noastră, prea puţin am luat de la tata. Am moştenit cea mai mare parte a aspectului fizic al lui Ion al Paulinii, şi al bunicii noastre paternale, precum si multe trasaturi de caracter demne de invidiat: bunatate, altruism, rabdare, grija fata de aproapele.  Dumnezeu a fost foarte darnic cu toţi copiii mamei mele. Nu avem cuvinte, să Îi mulţumim îndeajuns. Vedeti si: Eram tare mandra...

Tot s-a readus in discutie subiectul sotilor Ceausescu, asa ca mi-am reamintit cum am perceput eu detronarea si uciderea lui. Deşi am plâns la  detronarea  lui Ceauşescu, nu după el ca persoană fizică, ci meditând la condiţia umană, când poţi fi la un moment dat în vârful piramidei şi mâine, jos, pot spune că am simţit o uşurare la ideea că nu mai alerga nimeni după vrăjitoare, şi fiecare putea să creadă ce vrea, să meargă la biserica unde îi place, fără să fie ostracizat pentru asta  de cei din jur. Sunt convinsă că pentru familia mea, Ceauşescu nu a avut o influenţă nefastă, ci dimpotrivă, prin grija pe care a avut-o faţă de oamenii sărmani, noi am putut merge la şcoală, deşi eram o familie numeroasă, am reuşit să ne punem bazele unui trai cât de cât decent... Dar ce sa-i faci, asta e viata, si Biblia abunda de astfel de situatii, cand omul care stapanea o lume intreaga, s-a dus ca si cand nu ar fi existat niciodata.

Nu v-am povestit pana acum, sau, poate, da, despre sora mamei mele, matusa Rafila . Mama imi povestea adesea, cu mandrie, despre sora ei care era de-o frumusete rapitoare, frumusete pe care si-a pastrat-o pana a inchis ochii, destul de tanara, dealtfel, la varsta de 72 de ani. Ea s-a casatorit de foarte tanara, plecand din satul ei natal, cu unchiul Sendrut, care a meritat-o, dupa parerea mea, fiind un om deosebit de bun, iubitor, un meserias de exceptie, de un altruism si bunatate iesite din comun. Ei au jucat un rol imprtant in viata familiilor matusii. Stateau la oras, si casa lor era oaza de fericire pe care o cunosteau fratii matusii, printre care si mama mea, cu intreaga ei familie. Imi aduc aminte ca, odata, dupa ce-a nascut mama pe nu mai tin minte care frate al meu, matusa ne-a adus pe toti in sanul familiei sale cu catel si purcel, pentru o perioada, ca s-o aiba mai aproape si s-o ajute pe scumpa ei surioara, mama mea. Eu am stat la matusica mea din clasa a VII-a, pana a

Am un frate la Sibiu. Cum nu poate sa ne viziteze prea des, isi alina dorul, citind intamplarile petrecute la casuta lui draga, povestite de mine. Numai ca eu mai sunt si in pana de inspiratie, de cele mai multe ori. Pentru dragul de el, ma straduiesc sa prezint alte si alte intamplari care unora li se par nesemnificative. Acelasi lucru e valabil si pentru verisoara mea, Cornelia, care e departe de tara, dar avida de intamplari legate de noi toti, si, in special, de matusa ei draga, mamicuta mea. drumul acesta duce spre locul unde ne sunt radacinile noastre materne.

Pisica noastra a fatat trei pisoi superbi. Eu nu ma dau in vant dupa mata-se zice ca cine n-o iubeste, nu-i place nici de sot. Asa o fi? Nici cainele nu-mi place in mod deosebit, dar aceste fiinte-pisoiasii- au ceva aparte si mi-au intrat la suflet. Sunt atat de dragalasi, incat pana acum n-am "scapat" de ei. Ce-i mai curios e ca mananca orice: boabe de-ale cainelui, paine uscata, chiar si felii de ceapa. Mama lor, pe care-am botezat-o "killerita", deoarece prinde soarecele, dar nu-l mananca imediat,  ci se joaca cu el, pana-l oboseste si apoi il rontaie, are o poveste trista. A fost salvata de nepotul meu, dintr-un gard, fiind aproape moarta.  Mai avem o pisica neagra, vesnic nesatula, lenesa si "guraliva". La care sa renunt? Ma voi consulta cu sora mea, deoarece nu pot sa-i pastrez pe toti. Stiti voi... criza! Hai, ca iar v-am scris o intamplare simpla, cum imi atragea cineva atentia ca nu folosesc metafore in scrierile mele, care sunt prea simpliste.

Azi am fost la tara. Inca o zi reusita in sanul familiei.Sotul si fiul meu cel mare m-au insotit, spre bucuria mamei mele care credea ca Dadi, fiul meu, e suparat pe ea. Acum cateva zile, el a glumit cu ea ca vrea sa-i lase lui mostenire casa. De atunci, crede ca el e suparat pe ea, fiindca nu i-a promis-o lui.... Pe parcursul zilei, s-au lamurit lucrurile, si ea a fost intr-o dispozitie de zile mari, spre incantarea noastra, care am vazut-o foarte suparata in ultimul timp. A fost o zi torida, dar propice pentru mine care, cu ajutorul fiului meu, mi-am spalat niste carpete, in curte.  Pana la intoarcerea mea acasa, s-au uscat. Voi continua aceasta operatiune si in zilele urmatoare. Nu de alta dar fiul meu mi-a cerut sa-i dau ceva de lucru, stie el pentru ce...

Pe valea Varmagii. Acest peisaj a fost imortalizat de nepotul meu, Raul. Imi aduce aminte de drumul meu, zilnic, din anii tineretii, cand lucram in acest sat, si de cand doream, la propriu, sa coboare un Fat-Frumos, pe cal alb, sa ma rapeasca. Deh, ale tineretii valuri!

Sambata am ramas pana duminica la mami. Credeam c-o s-o vad multumita. Da de unde! Aceeasi stare de nemultumire, ca de obicei, asa incat, la plecarea mea, era atat de suparata incat eu am plecat si mai nefericita c-o las fara a mea prezenta, incat mi-am uitat geanta acasa, cu telefon, permis de conducere, chei. Noroc ca nu m-a oprit politia, ca eram buna de plata. Mereu imi spun ca e bolnava si nu trebuie sa pun la suflet, si, totusi, cand ajung acasa, am o stare, de parc-as veni de la inmormantarea ei.

Pe copilasii acestia nu i-am vazut niciodata, si, poate, nu o sa-i vad, dar fac parte din familia mea numeroasa, si ma bucur s-aud de bine despre ei, si vreau sa-i vada cei dragi ai mei, care-mi viziteaza blogul.

Ieri au fost in vizita la mami doua nepoate ale unei surori a ei, matusa Sofica. E vorba de Cornelia si sora ei, Lenuta, care vin din cand in cand s-o vada pe matusica lor draga, deoarece, spun ele, doar ea a mai ramas dintre cei 4 copii-au fost mai multi, dar unii au murit de tanari- ai bunicii mele, Lina. La inceput, nu le-a cunoscut, dar, mai apoi, si-a amintit de ele, si nu a uitat s-o intrebe pe Cornelia de fiica ei, Monica, daca "a mai crescut", fiindca ea si-o aminteste de cand era mica, desi Momi a mai vizitat-o de multe ori. Imi pare rau ca n-am fost si eu acolo! Ceea ce v-am povestit fiind din spusele surorii mele. Oricum, le multumesc ca n-o uita pe matusica lor, si-o viziteaza cand pot.

Ieri, am fost la tara si le-am "trasat" sarcina celor doi "lenesi" ai mei-lui Dadi si Raul-, unul fiu, altul nepot, sa faca doua lucruri mai putin placute: -sa arunce moarea-zeama de varza- din butoi, -sa adune iarba cosita de fratele meu, si s-o duca in curtea de pasari. Dupa mici comentarii-ca de obicei-s-au executat si totul a fost foarte bine. Eu, dupa ce mi-am vazut "turcii" mei, cum zice sotul meu, fiind vorba de   Tradare in familie -film turcesc, pe care vi-l recomand, pe KanalD, am plivit florile din curte, am ales fasoale verde, pentru a o opari, ca cine stie, cu criza, e buna de pus la congelator, am mai discutat cu mami, care dorea s-o ducem pe la "nucul de la cocina" sa stranga nucile", ca sa nu le fure altii, si alte asemenea ispravi. La plecare, ca de obicei, a fost "tragedia" de pe lume, ca ea cu cine ramane. Doar cu Geta?, a intrebat ea. I-am promis ca astazi vom merge din nou, si s-a mai potolit.

Fratele meu mi-a povestit multe despre acest oras-Bergen- unde oamenii sunt primitori, ospitalieri, politicosi. Nu prea pun pret pe lux, ci pe o viata tihnita, in armonie cu natura.

Nepoatele Corneliei.     Cel mai tanar membru al familiei Corneliei, baietelul lui Gabita.   Aici, chiar ca nu mai stiu a cui fetita e, a lui Gaby sau a lui Clau?

Sper, ca de data asta, sa se vada poza verisoarei mele, Cornelia, cu sotul si nepotica. Astept OK de la Steve, ca sa pot posta si alte poze de-a lor.

In sfarsit, am reusit sa postez pozele trimise de fratele meu cu scumpica lui nepoata. O vedeti cat e de dulce? Eu, matusica ei, sunt foarte mandra de o asa nepotica! Spre rusinea mea, marturisesc ca n-am vazut-o in realitate, lucru pentru care am fost admonestata de bunicul ei, fratele meu, care nu concepe ca cineva din familie sa nu-i vada odorul.

Karina, bebe, fiica lui Adi, este cea mai tanara stranepoata a mamei mele. Andreea este tot o stranepoata, fiica Cosminei. Cele doua sunt verisoare primare.

Dati pe linkul de mai jos si veti vedea orasul in care a stat fratele meu, Petrica, timp de 3 saptamani. http://www.turistik.ro/norvegia/bergen A plecat acolo cu fiul sau cel mic, la un prieten, unde Cali a ramas sa lucreze pana la toamna. Fratele meu, fiind la prieteni, nu a lucrat decat cateva zile, la vopsitul caselor de lemn-specialitatea lui-, pe care le vedeti si in linkul de mai sus. S-a intors acasa bine-dispus, odihnit, cu multe impresii. Fiind un povestitor, asemenea bunicii mele, ne-a relatat, cu lux de amanunte, sederea lui acolo. Are multi prieteni prin tarile europene, unde nu pridideste sa mearga pentru "lucrarea Domnului". Poate, va voi mai povesti...in viitor.

Fratele meu, Petrica, a fost plecat in Norvegia pentru o luna, prilej de suparare adanca pentru mama mea, care simtea ca vine sfarsitul lumii, fara baiatul ei preferat, deoarece, zice ea, el este singurul care-i spune " mamicuta draga". Astazi, s-a intors si ea a radiat de fericire si a plans de bucurie ca i-a venit odorul. Ne-a impresionat foarte mult starea ei sufleteasca.

Locuri umbroase, pe drumul ce duce la "Huluituri".

Sora mea, Geta, este o fiinta care-ar trebui pusa ca "balsam pe rana". Este deosebit de rabdatoare, credincioasa, de o mare bunatate sufleteasca., carismatica, gata oricand sa ajute pe oricine-i cere sprijinul. Desi a trecut prin multe incercari, nu s-a dat batuta si-a invins. Nu numai ca o ingrijeste pe mama cu mult devotament, dar ne primeste si pe noi, multii ei frati, intotdeauna, cu zambetul pe buze. De asemenea, cei 12 nepoti ai ei, copiii nostri, precum si alte rudenii, sunt bineveniti in pragul casei ei. Ma rog zilnic Domnului sa-i poarte de grija, ei si baiatului sau, Raul, care-a stat la mine timp de 8 ani. Acum e mare, si, de la toamna, poate, va mai sta si cu mamicuta lui draga. Nu de alta, dar trebuie sa fie mai apropiati, ca sa n-o fac geloasa pe sora mea, ca mi-am " insusit" copilasul ei, singurul, dealtfel.