Ieri, mama imi povestea de-o intamplare din tineretea ei, cand se afla la parintii ei, si-au scos "aiul"-usturoiul din pamant si l-au intins la soare. Prin curtea lor era un drum de trecere pentru oamenii din sat, care mergeau la terenurile lor. Ca atare, niste baieti au trecut pe acolo, s-au asezat in curte si-au scos slanina din genti-oare erau genti pe atunci?-si au inceput sa manance cu usturoi de la bunica mea. Numai ca, dupa ce s-au saturat, n-a fost suficient, ci au inceput sa-si puna si-n genti-straiti(dupa mine), ceea ce l-a infuriat rau pe bunicul meu, care a inteles ospitalitatea, dar nu in asa hal incat sa ramana el fara usturoi. La finalul povestii, mama mi-a spus c-a visat aceeasi intamplare si in noaptea precedenta. Ma intreb: oare ce-a povestit ea nu era tot o inventie a mintii ei? Oricum, ma bucur ca-si pune mintea la contributie, fie cu vise, fie cu intamplari traite aievea.