Mamicuta mea scumpa imi povesteste adesea ceea ce viseaza. "Am visat ca am murit si nu era nimeni dintre copiii mei sa ma ingroape. Atunci, m-am gandit ca o sa se gaseasca cineva sa se ocupe cu inmormantarea, ca sa nu ma manance "jigaraniile". Cand auzim asa ceva, ni se strange inima de tristete la gandul ca va veni si clipa despartirii de ea, deoarece tot omul e muritor pe acest pamant, si, chiar daca-ar trai cat Matusalem, tot vine intr-o zi scadenta... Din pacate!

De la Cornelia "La noi este inainte de ora l2, si trebuie sa merg la culcare, intrucat maine, vreau sa merg la primul serviciu la Biserica, care incepe la ora 8,3o. Nu stiu daca reusesc sa ma scol, dar, daca nu, voi merge la serviciul de la ora 1o..3o. Eu nu-mi pot imagina cum pot unii sa traiasca fara D-zeu si fara Biserica, pentru ca, pentru mine, inseamna nerabdare sa ajung in casa D-LUI si sa fiu in partasie cu El. Aceasta este placerea mea, bucuria si dasfatarea. Ma simt imbogatita de El si Il iubesc, da, Il iubesc cu adevarat si nu vreau sa fiu fara El. Te iubesc draga, si vreau sa ai o DUMINICA placuta!"

Astazi, a fost o zi cu o mare incarcatura emotionala. Majoritatea nepotilor mei de frati au venit la casa mamei mele. S-au simtit minunat! De fapt, au venit vineri-seara, au ascultat muzica, au facut mici, s-au scaldat in piscina. Eu am mers doar azi, sambata, cand fratele meu, Petrica, i-a mobilizat pe toti la sfaramat porumb. Dupa activitate, s-au imbaiat, s-au odihnit, au vizionat filme pe calculator. Sora mea a pregatit mancarea, prietena unuia dintre nepoti ne-a ajutat pe noi femeile sa spalam vasele, sa aranjam masa. Deci, iata ca de realizarile mele de la casa parinteasca se bucura toata familia. Si eu sunt fericita ca aproape toti nepotii mei sunt frumosi, seriosi, titrati. Doamne, nimic nu se compara cu o familie binecuvantata de Dumnezeu! Un regret, totusi, au lipsit de la intrunire copilasii mei... "Si maine e o zi..."

Anul acesta a fost dedicat refacerii unor incaperi neutilizate din casa de la tara. Mi-am zis ca, daca sotul meu nu ma lasa sa mai fac cate ceva in apartamentul meu de la oras, macar in casa parinteasca sa mai intreprind ceva. Noroc ca fratii mei sunt de acord cu mine. Pai, se poate altfel? Toata viata, ai mei au trebuit sa-mi faca pe voie in ce priveste modificarile din casa. Dupa ce-am terminat cu gobalnasul, Realizat , acum a venit randul camerei in care locuia bunica mea, si care, fiind cu igrasie, deoarece casa noastra a fost construita pe un izvor de apa minerala, era neutilizata in prezent, servind de depozitare pentru diferite lucruri. Eu am inceput s-o eliberez de toate aceste lucruri adunate de-a valma, si am mobilizat pe fiul meu si pe un nepot de frate, care au izolat peretii, si sunt in curs de definitivare a pardoselii. In 2-3 zile voi putea spune ca am realizat si acest obiectiv. Mai raman zidul de la drum si poarta, de reinnoit. Doamne, ajuta-mi!

Ieri, a fost sarbatoare dubla in familia mea, ziua mea onomastica si cea de nastere a fratelui meu, cel mai mic dintre baieti. Cu aceasta ocazie, mi-am amintit cum a fost cand s-a nascut el. In acea zi, eu cu tatal meu am plecat la cules de mure, mai departe de casa, pe Paraul Capriorii. Mi-amintesc ca am si lesinat, deoarece a fost cald, eu, nemancata, probabil, destul ca mi s-a facut rau. Mama mea a fost si ea la cules de mure, dar mai aproape de casa, pe Omeag, delusor situat deasupra casei noastre, si acolo, au luat-o durerile nasterii. Cu chiu cu vai, a ajuns acasa, si cineva a chemat-o pe moasa Ana, o vecina, care a ajutat-o pe mama sa aduca pe lume pe fratele meu. Cand am ajuns acasa, ma astepta "bucuria", un baietel, si eu am plans de mama focului, deoarece imi doream o sora....

Andreia-Iulia pregatita de concurs...

De la vara-mea, Cornelia, mail: "Sunt placut impresionata de Ion, fratele tau, ca nu s-a schimbat aproape de loc. El este verisorul meu preferat, ma jucam cu el si il invatam piese de teatru, cand era mic. Mi-amintesc cum zicea si repeta, la comanda noastra..."o, unde esti tu, Julieta?", stind intr-un genunchi, cu o mana ridicata. Iti venea sa-l mananci de drag. Petrica era cu poeziile interminabile. Pe la 2 ani, stia, aproape pe de rost, "Luceafarul" lui Eminescu. Stiu ca, atunci cand s-a nascut Geta, au venit toti la noi, cu matusa, cu unchiul, si Petrica a gustat dintr-un gogosar care, cred, ca a usturat, dar el a strigat: "Copii, sa nu va pacaliti, ca piparca ustura "! Imi amintesc de copilaria lor si adolescenta noastra care au trecut foarte repede si nu a mai ramas decat amintirea. Nu am inteles, fetita care este cu Ion este a fiului lui Ion ? Este tare draguta si ea. Pe Iulia lui Stefan o stiu pentru ca ne-a trimis poza cu ea si o am in compute

De la verisoara mea, Cornelia , fapte relatate despre tatal sau, de care am auzit si eu cand eram mai mica. S-a intamplat odata ca, la sfarsitul pauzei de masa, tata a iesit din vagon (locul lui de rugaciune), snopii , un oarecare lucrator s-a dus spre tata si l-a apostrofat: "Mai pocaitule, ce te tot rogi tu atata prin vagoane"....apoi s-a repezit la tata, si l-a tras de pantaloni, in asa fel incat, ata fiind slaba, probabil , pantalonul, s-a descusut de sus pana jos . Tatal meu nu i-a spus nimic, doar s-a uitat spre cer si a spus:"Tata iarta-l", departandu-se de la locul cu pricina si multumind Domnului si pentru aceasta ispita. Toate cele intamplate au fost vazute si de alti colegi de munca , astfel ca unii l-au apostrofat pe rau- facator, intrebandu-l cu ce l-a deranjat omul acesta, dar el....injura si defaima credinta tatalui meu. Pauza de masa s-a terminat, fiecare s-a dus la locul lui de lucru, ca apoi, in mai putin de o ora de la cele intamplate, s-a auzit o

De la Cornelia : "Pentru copiii lui D-zeu, in grele stramtorari, distanta pana la Cer este doar o rugaciune inaltata cu har si cu credinta. Asa s-a intamplat cu iubitul meu tata si frate in D-l, care, prin rugaciunile lui, a aratat si celor din jur ce inseamna puterea rugaciunii, ajungand chiar sa devina miracol. Odata, cand tatal meu era la serviciul lui la Atelierele de reparat vagoane, unde lucra el, fiind pauza de masa, iar el fiind in post, folosea acest timp pentru rugaciune. Locul lui de rugaciune erau vagoanele, care ii ofereau un timp de intalnire prielnic cu Domnul lui pe care Il iubea si era desfatarea lui tinandu-i loc de mancare, apa si tot ce isi dorea, facandu-l lumina pentru cei din jurul lui, apreciindu-i calitatile de crestin si intorcandu-se la Domnul prin el. Astfel, declar adevarul ca tatal meu are zeci, poate o suta de "snopi" pe care el niciodata nu a considerat ca sunt meritul lui, ci il proslavea pe Domnul si spunea mereu: "Marit sa fie D

Va povesteam ca-n satul meu natal exista un izvor de apa minerala, de unde se aprovizioneaza orasele din imprejurimi, si nu numai... Se afla si doua bazine de inot, neutilizate inca, din lipsa de perfectare cu vecinul pe locul caruia au fost construite. Bietul om si-a imprejmuit terenul cu pricina, cum a putut, numai ca, intr-o noapte, niste rau-facatori au taiat gardul si l-au aruncat in bazin. A doua zi, s-au si instalat niste masini pe proprietatea omului, din lipsa de imprejmuire. Bine a zis cine-a zis ca "dai nas lui Ivan, se urca pe divan"... Pana ieri- alaltaieri, satul era linistit, acum se fac toti stapani pe vatra noastra stramoseasca....

De la vara mea, Cornelia "Aseara, la ora 12 si 3o' inca eram la tine in "ograda"-pe blog-, calatorind cu tine la depanarea amintirilor frumoase care mi-au dat entuziasm si inspiratie, ca maine, dupa programul de la Biserica, sa-ti mai scriu intimplari adevarate din viata de credinta a tatalui meu drag. Cu o seara inainte, am deschis din nou blogul tau, dar m-am uitat doar la ultimele povestiri, si, fiind obosita, am crezut ca nu le mai gasesc, dar azi le-am citit, unele impreuna cu Gaby, altele, eu singura. Imi place cum depeni firul povestirilor, asa de natural, incat imi face impresia ca sunt acolo si ii vad pe toti ai tai de care vorbesti asa de natural si de adevarat, incat nu pot sa nu ma bucur alaturi de tine si sa consider cu sinceritate o realizare care va ramane celor ce vor urma dupa noi, si care, desigur, vor fi cuprinsi de aceleasi emotii ca si noi, citind ceea ce scrii, exact cum ar citi un roman. Te iubesc si iti promit ca ma voi tine de cuvant si voi

Multi vecini din satul meu natal s-au stins din viata. Chiar casele s-au paraginit sau au disparut. Intr-o zi, am fost cu sora mea sa vad ce mai exista prin sat, cine a mai revenit, dintre cei plecati-ma refer la tineret. Asa mi-am amintit de unii vecini si de peripetiile din copilarie legate de ei. Aveam un vecin, Avram a lu’Glodean, care nu avea copii, dar venea des pe la noi. El avea o boală. Îi plăcea să ne gâdile, şi, dacă apucai în mâinile lui, cu greu mai scăpai. De aceea, ne era tare frică de el. L-am poreclit ,,fratele Gâdiluş''. Pe soţia lui o chema Ileana, iar noi, nu stiu de ce, ii spuneam Ilona. Ea nu avea copii, doar sotul ei avea doua fete, de varsta mamei mele, dintr-o casnicie anterioara. Ei îi plăcea să arate tânără, şi cineva a învăţat-o să îşi dea cu ceva vopsea de ulei, cu care se vopsesc geamurile, pe păr. Părul s-a năclăit şi a trebuit să şi-l taie. Desi se lega bine la cap cu baticul, oamenii si-au dat seama de isprava ei, si nu au iertat-o, ci au batjoc

In tinerete, eram o fire emotiva, hipersensibila si cu plansul in varful nasului. De aceea, imi era aşa de frică să intru într-o instituţie publică, ca să rezolv ceva, ba chiar sa intru intr-un magazin să fac cumparaturi. Nu mai vorbesc ca, daca ma insela cineva la cantar sau la bani, nu ripostam deloc. Dupa ce am patit-o de mai multe ori, intr-o zi, sotul meu m-a trimis inapoi la vanzatoare sa-i spun ca nu mi-a dat corect restul de bani. Nu va spun cum m-am dus! Atat de spasita, si cu o voce pierita, i-am atras atentia vanzatoarei ca mai trebuie sa-mi dea ceva bani. Parca eu eram cea care gresise, si nu ea. Chiar după ce am terminat liceul, am intrat într-o cabină telefonică, şi nu am ştiut cum să folosesc receptorul, asta marcându-mă mult, şi făcându-mă să-mi pierd încrederea în mine. Îmi era ruşine să mănânc cu cineva la masă, într-un local, atât eram de stângace în mişcări. Acum, am devenit sigura pe mine, chiar tupeista, uneori. Ce sa faci, experienta e cel mai bun dascal.

Mătuşa Sofia-Sofica era cea de-a treia sora a mamei mele. Ea s-a căsătorit cu Remus, un om bun, inteligent, foarte vorbăreţ, dar suferea de o adicție, cum se zice in zilele noastre. Au avut patru copii-Aurica, Elena, Viorel şi Cornelia. Ea a fost o femeie la fel de credincioasă ca şi părinţii mei, care, deşi a avut probleme în tinereţe cu soţul, nu a disperat, ci şi-a crescut copiii cu multă iubire şi abnegaţie, ducandu-si crucea fara sa murmure si sa-si piarda increderea in Dumnezeu. Ma bucur ca una din fiicele sale, Elena, a incheiat legamant cu Dumnezeu, de curand. Elena mi-a spus ca vrea sa-si urmeze mama, in ceea ce priveste credinta. Matusa mea draga a murit la vârsta de 84 ani, împăcată cu ea însăşi şi cu D-zeu. Copiii ei s-au înţeles, şi se înţeleg, la fel de bine, cum ne înţelegem si noi. Sunt foarte uniţi şi-şi petrec mult timp împreună, in Varmaga, satul lor natal, dar si in oras, ba la unii, ba la altii, unde se intalnesc cu ocazia zilelor de nastere sau a sarbatori

Mare, mare activitate in sanul familiei mele! Am fost aproape, ca pe vremuri. Multi. Fratele meu si-a mobilizat copiii la sfaramatul porumbului, cu o masina pe care el a mesterit-o. Au mai fost si niste vecini, fiul meu, Mihai, prieten de familie. Ne-a facut o mare bucurie si venirea surorii noastre mai mici, Tami, care este mai mica ca mine cu 15 ani, la nasterea careia am plans cel mai mult, Copila nabadaioasa . Noi, femeile, care eram in minoritate, am gatit. Barbatii si-au vazut de munca lor. Cand totul a fost gata, spre bucuria mamei mele, ne-am dat la baie in piscina. Asa-i place maicutei mele dragi sa ne vada, roi, prin curte. Ieri a" inflorit" de bucurie.

Parca ieri era si taticul ei, nepotul meu, asa. Cum trec anii... poze-familie

Andreia-Iulia este una din stranepoatele mamei. Sper sa nu se supere fratele meu ca am postat pe blog aceste poze.