Când eram eu mică , noi aveam o singură cameră, gobâlnaşul, care ne servea la de toate - bucătărie, dormitor, hol - ce avea 3 pe 5 m. Eram tare înghesuiţi! Mama, însă, ţinea totul bec - vatra, pe jos, refăcută cu pământ, laviţele, frecate cu sodă, pereţii, daţi cu var, în care punea ,,chindruţ". Duminica, avea loc în casa noastră Adunarea, adică aici veneau credincioşii de acelaşi rit cu părinţii mei, cel penticostal, şi avea loc programul religios, după care, în zilele de lucru, camera îşi relua rolul său obişnuit. Dar pot spune că, desi nu era un spaţiu adecvat, ca astăzi, cunoşteam ce era Harul. Era atâta bucurie, dăruire totală Cuvântului Sfânt, părtăşie cu ceilalţi fraţi de credinţă! Cu adevărat simţeam că Domnul era în Adunare! Aici, am simţit coborârea Duhului Sfânt peste cei care stăruiau cu încredere totală, bucurie, nădejde! Erau cele ce se numeau " stăruinţe ". Şi, într-adevăr, oamenii stăruiau după Duhul Sfânt... În privin