Va spuneam ca a dat boala in familia mea. Inainte de-a ma imbolnavi, am visat ca intr-o casa se aflau 5 surori moarte, asezate pe catafalc. Se adunase multa lume. Cand imi aduc aminte visul, a doua zi, stiu ca are o semnificatie. Astept rabdatoare sa vad implinirea si ma rog Domnului sa ma pazeasca de rau, pe mine si pe cei din jurul meu. Nu a trecut mult si ne-am imbolnavit rau, noi, cele trei surori(nu, de Cehov). Sora mea a visat si ea ca scria un necrolog. Eu, foarte atenta cu viata alor mei, cand s-a imbolnavit ea de pneumonie, am adus-o la mine, desi eram si eu neputincioasa. Obligatoriu, fara comentarii! S-a mai imbolnavit rau o alta sora de-a mea, o cumnata, nepotelul meu de sora, un alt nepot, al unei alte surori. Intr-un cuvant, un minispital. In acelasi timp, s-a imbolnavit si Petrica, fratele meu, asa ca a trebuit sa apelam la bunavointa vecinilor, ca s-o ingrijeasca pe mami, imobilizata la pat de mai multi ani. Recunosc ca si fiul meu cel mare ne-a fost...
Postări
Nu stiu cum s-a intamplat, dar o mare parte dintre fratii mei s-au imbolnavit. Nici eu nu am scapat. La inceput, s-a imbolnavit nepotul meu, Raul. Cred ca noi, ceilalti, din preajma lui, am contactat si noi raceala. Eu stau in casa de vreo doua saptamani. Mi-e teama sa mai ies. Geta, Petrica si Raul si-au revenit. Nici Tami n-a scapat, desi e mai departe de noi. De ceilalti, nu stiu nimic. Astept sa-mi vina si mie curajul de-a depasi starea de slabiciune ce-a urmat dupa boala. Sa fiti sanatosi!
NAIVITATE: E o "ea"... A crescut si e vopsita... Dupa ce fratele meu a vopsit soclul peretilor, ea s-a frecat de ei si a devenit "roscata". Inca mai e un subiect de discutii in familia mea. Pe de alta parte, am vazut-o crescand, sub ochii nostri, si nu putem renunta la ea. Inca!!!
Intr-o zi, era cat pe ce, sa sterg acest blog. Am inceput sa ma autocenzurez atat de mult, incat mi-au pierit sursele de inspiratie. Ce mi-am zis? Decat sa fiu motiv de suparare, prin ceea ce scriu, mai bine il radiez, doar ca, aici, sunt semnalati ultimii ani din viata mamicutei mele. Ea este muza mea, si ar fi o munca prea complicata pentru mine, sa copiez postarile legate de ea, ca sa le am ca amintire. Voi fi, totusi, atenta la ceea ce scriu, cu exceptia materialelor in care ea este eroul principal. Poate ca, daca m-ar citi, ar avea si ea nemultumiri, asa cum a avut cand am publicat cartea "Radacini". I-a spus surorii mele sa-i dea un creion, ca sa "fercaleasca"-sa stearga-ceea ce-o incomoda din carte, legat de anumite crampeie din viata familiei mele...
Iata ce-mi amintesc: Îi îngrijam pe zile de furtună-pe fratii mei- când eram singură cu ei acasă. Eram fascinată, când geamurile camerei se luminau din cauza fulgerelor şi a trăsnetelor, iar eu cântam şi mă veseleam de splendoarea focului divin. Nu mă temeam, atunci, de deslănţuirea superbă a naturii, ci mai târziu, peste ani, când, aproape că, am fost ridicată de suflul unui trăsnet, eu aflându-mă, prima dată, pe prispa casei vechi, acoperită cu paie, a bunicii mele. A doua oară, eram în şură când a tăsnit undeva, aproape, şi am avut aceeaşi senzaţie. De atunci, a început un lung calvar pentru mie, în acest sens, având o angoasă nebună, la manifestarea electrică a naturii.
Tristete, suferinta, boala...De asta auzi zilnic. Unii nu au ce manca, ce imbraca, altii, desi au din plin de toate, nu stiu sa se bucure de ele si sa fie multumitori si fericiti. Compar viata noastra, asa zisa civilizata, cu cea a unor triburi, care au parte de atat de putin, si, totusi, cat e ziua de lunga, danseaza, canta si aduc multumiri cui stiu ei. Sa fie "civilizatia" un mod de-a fi prea greu de dus? Cand eram copil si nu aveam lumina electrica, eram mult mai fericita, deoarece, la lumina lampii cu petrol, "devoram" sute de carti, imi alcatuiam mici glosare cu cuvine, mai putin obisnuite in vorbirea mea curenta, visam cu ochii deschisi, apoi, adormeam fericita. Astazi, parca nu ma mai bucur de nimic, fiindca zilnic, apar motive de intristare, de ingrijorare, deceptie. Cateodata, parca nici nu mai am putere sa ma rog, dar nu voi capitula...
Pentru cei dragi mie si mamei mele, care stiu ca asteapta vesti despre draguta de ea. Nu am mai fost de ceva timp s-o vad, dar ieri, mi-am facut timp s-o vizitez. Este bine, sanatoasa, dar...confuza. A inceput sa vorbeasca cu mine ca si cand as fi nora mea, Mirela, intrebandu-ma de bunica mea, de felul in care m-a crescut... Am lasat-o eu putin in starea ei de buimaceala, insa, apoi, am vrut s-o aduc la realitate, si, cu intrebari suplimentare, foarte multe, a reusit sa-si dea seama cine sunt eu, apoi, cu greu, si-a amintit de copiii ei. Este batrinica cea mai dulce din lume, pe care-o iubim nespus de mult, atat noi, copiii ei, cat si nepotii care mai trec pe la ea. Doamne, tine-o in bratul Tau de Tata!
Eu cred foarte mult in ceea ce vorbeste Domnul prin servii Lui, prorocii. L-am rugat pe unul din ei, sa se roage Domnului si sa-mi spuna ce vede. Iata ce mi-a spus omul respectiv, ce se afla la sute de kilometri de mine:: "In legatura cu persoana respectiva,(nu i-am dat nume, ca sa nu-l influentez, si sa nu fiu indoielnica)Domnul mi-a aratat ca avea prinse pe el, de anumite persoane, mai multe panglici, dintre care cele mai multe erau de culoare rosie, ca semnn al unui puternic duh de razvratire . Am mai vazut o piatra grea, de mora, asupra lui, dar el isi scotea capul prin gaura acelei pietre, ca semn ca-i constient de ceea ce i se intampla. Piatra aceea semnifica ca va trece prin suferinta si va trebui sa marturiseasca cu gura lui despre aceasta situatie. Are nevoie de rugaciuni puternice pentru a iesi din starea respectiva, si, atunci, Domnul se va indura de el". Aceasta marturisire mi s-a dat prin telefon si am inregistrat-o. Nu vreau sa fac niciun comentariu in ...
Viorica: Ajutorul pe care il asteptam Am preluat de la Viorica linkul de mai sus, din care-am inteles, citindu-l, cat de grea este batranetea, si modul in care trebuie sa ne purtam cu cei dragi ai nostri si sa-i intelegem.
Ce poate fi mai dureros pentru o mama crestină, decat situatia de-a nu-si sti copiii mantuiţi?! Multe-s relele pe lume, Insă una-i cea mai grea, Mama care n-o sa-si vada Toti copiii-n Cer cu ea. /:O, Isuse, tare-i greu Sa fii mama, cum sunt eu, Cand copiii nu te-asculta Si iti fac durere multa:/. Multe lacrimi sunt amare, Insa plansul mai cu vai Este a mamei cu copiii, Despartiti pe veci de Rai. Dureros e focul care, Mai adanc sfasietor, Arde mama cu copiii Care n-au Mantuitor. Doamne, ai mila Tu de mine, Asta-i rugaciunea mea: Nu-mi lasa pierduti copiii, Dă-le mîntuirea Ta!
Stiu ca persoanele dragi mie asteapta vesti de la mine, pe acest blog de familie, dar nu prea am ce prezenta, in mod deosebit. Sarbatorile le-am petrecut acasa, ca mai toate persoanele din jurul meu. Dealtfel, nu mi-ar placea sa ma duc niciunde, in astfel de clipe. Ce-i mai bine decat sa-ti faci caldura in casa, sa stai imbracata cum iti spune inima, sa mananci cand vrei si ce-ti place, sa nu tii cont de nicio opreliste. Am urmarit programe la televizor, am ascultat muzica preferata, am citit mult pe Internet. La inceput de an, au inceput doua seriale turcesti pe KanalD , asa ca ce-mi trebuie mai mult? In noul an, imi doresc sanatate, pace, liniste, pentru mine si cei dragi ai mei. Ma rog lui Dumnezeu sa-i fereasca de toate relele, de accidente, boli. Imi doresc ca mamicuta mea scumpa sa mai traiasca inca multi ani. Daca Dumnezeu o vrea, sa-mi asculte rugaciunea si sa-mi dea doi nepotei, de la fiii mei, iar persoanele bolnave din familie, sa se insanatoseasca. Si, da, mai am o d...
