Treceți la conținutul principal

Un monstru...


Şi pe vremea copilariei mele existau inundaţii catastrofale care mi-au întunecat copilăria, marcandu-mă pentru toată viaţa!
Astăzi, încă mai am coşmaruri cu o apă tulbure care-mi ia hainele ce le spăl în albia paraului, ce trece prin faţa casei părinteşti...


Doar se întuneca cerul înspre Vărmaga, la noi în sat fiind senin, şi ne trezeam, după puţin timp, cu nişte vâjâituri de ape înspăimântătoare! Se dezlănţuia potopul de ape negre ca smoala, cu lemne groase ca mijlocul unui om, cu animale moarte şi tot soiul de alte lucruri ce sunt prin gospodărie.
Era Valea Vărmăgii, pârâu ce aproape seca în zilele de vară, dar care era apocaliptic, când veneau puhoaiele!  Parcă era un monstru, ce dădea târcoale satului, luându-şi tributul în vieţi de animale.


Inunda satul de multe ori. Intra chiar şi la vecinul nostru, Sabin, în curte, la Găluţ, vecinul de peste vale, la Cocoru. Lua toate punţile de peste pârâu.
Odată, Anuţa lui Găluţ, cea căsătorită cu a lu’ Nişa, era pe puntea Trejii lu’ Curtean, când a venit viitura. Era cu două punţi mai sus de casa lor. Fratele ei, Ionuţ, a văzut când a căzut fata de pe punte, şi a fost înghiţită de apele învolburate. Cu o prezenţă de spirit deosebită, s-a aruncat în apă, s-a sprijinit cu capul de puntea lor, iar când apele au adus-o pe fată la el, a apucat-o cu ambele mâini şi a salvat-o.


A avut zile, sărmana si traieste si astayi, iar fratele ei a murit de cel putin 40 de ani...

Comentarii

Mihaella Gheorghiu a spus…
oh Doamne!curaj nu gluma.mai sunt oare eroi ca in trecut?
disa a spus…
da, m-a impresionat mult.
Anonim a spus…
I loved as much as you'll receive carried out right
here. The sketch is attractive, your authored subject
matter stylish. nonetheless, you command get got an impatience over that you
wish be delivering the following. unwell unquestionably come further formerly again since exactly the same nearly very often inside case
you shield this increase.

Feel free to visit my web blog; огородничество

Postări populare de pe acest blog

Mama-Adriana Stoica

Iubirea de mama o simt si acuma, De cand ea la piept cu drag m-ocrotea, Cu lacrimi pe fata, mereu a mea, La Domnul Isus pentru noi se ruga: O, Doamne, o, Doamne, in mana Ta-i incredintez, O,Doamne,o,Doamne,si de rau, te rog sa-i feresti. Iubirea de mama-i alaturi de tine, In vorbe, in umblet, o simt tot mereu, Aproape-i de mine, in orice-ncercare, E mama, oricand, la bine si la greu. O, mama, o, mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu! Iar chipul tau, mama il port tot cu mine, In negura noptii, prin vant sau prin ger. Purtat-ai pe brate o fiinta dorita, Pe care-ai iubit-o, si-aceea-am fost eu. Refren: O, mama, o mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu. Trecut-au, dar, anii, si-acuma sunt mare, Si chipul tau, mama, acum s-a schimbat, Cu riduri pe fata, cu parul ca neaua, Dar zambetul dulce pe-obraz ti-a ramas. O, mama, o, mama, iti multumesc ca m-ai crescut!

Despre Simina

Simina, dezamagita, pe drept cuvant Mi-a parut rau ca tocmai pe blogul meu, care sunt fan inflacarat al Siminei, dar, mai ales, al mesajelor cantarilor sale, se duce aceasta "lupta" de pareri in legatura cu ea. Nu era suficient ce s-a scris pe anume site-uri, a trebuit ca si aici sa se continue acest deserviciu care ni se face noua, ascultatorilor ei. Public, si sper sa nu se supere, comentariul ei, in legatura cu dezamagirea simtita fata de unii dintre "fratii" ei de credinta. http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/12/despe-simina-palincas.html Aici gasiti toate comentarile facute pe acest blog, la adresa ei. "buna ziua tuturor...A fost, intr-adevar, o surpriza sa gasesc acest blog, si, din nou, sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o, cu 5 ani in urma, de a ma retrage dintre acesti oameni, care vor sa spuna ca sunt "pocaiti", nu crestini. In nici un caz! De cand am inceput sa cant la nivel profesional, asa cum scrie aici, de pe l

Alimente INTERZISE înainte de CULCARE