Doar se întuneca cerul înspre Vărmaga, la noi în sat fiind senin, şi ne
trezeam, după puţin timp, cu nişte vâjâituri de ape înspăimântătoare. Se
dezlănţuia potopul de ape negre ca smoala, cu lemne groase ca mijlocul unui
om, cu animale moarte şi tot soiul de alte lucruri ce sunt prin gospodărie.
Era Valea Vărmăgii, pârâu ce aproape seca în zilele de vară, dar care era
apocaliptic, când veneau puhoaiele Parcă era un monstru, ce dădea târcoale
satului, luându-şi tributul în vieţi de animale. Inunda satul de multe ori.
Intra chiar şi la vecinul nostru, Sabin, în curte, la Găluţ, vecinul de peste
vale, la Cocoru. Lua toate punţile de peste pârâu. Odată, Anuţa lui Găluţ, cea
căsătorită cu a lu’Nişa, era pe puntea Trejii lu’ Curtean, când a venit
viitura. Era cu două punţi mai sus de casa lor. Fratele ei, Ionuţ, a văzut
când a căzut fata de pe punte, şi a fost înghiţită de apele învolburate. Cu o
prezenţă de spirit deosebită, s-a aruncat în apă, s-a sprijinit cu capul de
puntea lor, iar când apele au adus-o pe fată la el, a apucat-o cu ambele mâini
şi a salvat-o. A avut zile sărmana.
Comentarii