https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhZHiR_6b_K79lgnZpbQNxgi22glfx7jxFhuhlrTBVHWTk6Er1yxs1OEHSLOborUzi_H82DsPes9Lzz7lDYB-IuWTDrrcEN3ml9TGmnR3rRVnejeZxTB2bIFv05Jq-0L0F_spx8AW8pko0/s1600/1.jpg
Postări
https://www.facebook.com/naomicristina.curtean/posts/553858488103052 Mai multe fotografii cu orașul Simeria. Merita sa vedeți.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=884228878333833&set=pcb.884229458333775&type=3
Mama cu tata, în haine de lucru. Tami-stânga, Geta-dreapta. Eu, melancolică şi gânditoare. Imi sunt foarte dragi aceste amintiri cu iubitii mei părinţi, şi cu cele două fetiţe, pe care le-am adorat si le iubesc şi acum, cum îmi divinizez şi pe copiii mei. Mă întreb cum pot unii fraţi să se urască, pentru o bucată de pământ, case, averi. Oare ducem ceva cu noi. Pentru mine, familia, apropiată sau îndepărtată, este bogăţia inestimabilă.
https://www.facebook.com/letitia.vladislav.4/posts/450234378494640 Pe așa ceva treceam si eu, pe la Harau, in drum spre Scoala de la Deva. Intr-o iarna, erau sloiuri de gheata in jurul brodinei, iar eu, de frica, mi-am pus capul in poala sa nu văd nimic. Cred ca a fost ultima data când am mai trecut printr- o astfel de situație riscanta.
Am aflat ca Adrian merge spre bine. Ma bucur nespus si ma rog pentru sănătatea lui. http://disa-naivitate.blogspot.ro/search/label/Adrian
Mai mereu scriu pe blog ca am terminat cu lucrul la țara. Da de unde! Si sâmbăta, fratele meu Petrică mi-a spus sa nu mai scriu așa ceva, deoarece la noi nu se termina niciodată lucrul. Ce-am mai făcut? Ei, nu eu, deoarece, între noi fie vorba, mai mult încurc lucrurile decât sa fac ceva. Sunt buna si eu totuși la ceva, la dat directive. Nu de aia am trăit pe vremea lui Ceaușescu? Domnul sa-l odihneasca! Ca sa învăț pe alții ce sa facă. Așa ca Petrică a zugrăvit in camera ce a fost locuita de mami-așa ca se cheamă camera lu' mami, așa cum cea unde a stat buni se cheamă camera lu' buna, iar mai nou, sora mea mai zice si camera lu' Mia, deși eu nu recunosc in ruptul capului c-ar fi a mea, ci a noastră, a celor care suntem musafiri. Cam așa stau lucrurile pe la noi... Doamne,tine-ne pe toți, si, mai ales, pe Geta si Petrică, care ne fac viața frumoasa, când mergem la țara!
Aceasta întâmplare mi-a povestit-o fiul meu, care l-a iubit nespus pe bunicul Ioan. Își aminteşte de o împrejurare, când se afla cu buni si cu bunicul la grădina noastra, ca sa aducă acasă niște fân. După ce-au încărcat carul, au plecat spre casa. Drumul era destul de rău si în pantă. Mami, de ocosă ce era, il tot dirija pe tata cum sa mâne carul, dar acest atelaj nu- i mașina, si, la un moment dat, carul s-a îmburdat, adică s-a răsturnat cu rotile in sus. Tata n-a zis nimic, nu s-a enervat, doar ca si-a luat corbaciul si a lăsat totul acolo, spre disperarea mamei mele. Fiul meu a venit acasă, ca sa-l roage pe ginerele mamei sa meargă ca sa rezolve situația. Ce credeți ca a făcut tatăl meu, îmi povestește Dadi, fiul meu, râzând !? S-a urcat in podul şurii si a tras un pui de somn. Nu enervare, nu înjurături, nimic din toate astea. El si-a făcut somnul de frumusețe... Concluzie: dacă si astăzi ar proceda așa oamenii, nu am mai asista la atâtea crime între soți, răniri, certuri...