Când pleci "dincolo", te uită şi cei dragi, oricât de mult te-ar fi iubit. Mama mea a trecut la Domnul, de curând, în luna ianuarie. Am mustrări de conştiinţă că nu mă gândesc zilnic la ea. Într-o seară, nu de mult timp, când m-am rugat, am amintit-o şi pe ea, cum făceam întotdeauna, de când mă ştiu, şi am avut o tresărire în sufletul meu, dar apoi, mi-am zis că de ce nu... Nu am greşit că am pomenit-o şi pe ea în rugăciunea mea, deşi, draga de ea nu are motive să se roage cineva pentru ea, deoarece toată viaţa a trăit în post şi rugăciune, ba chiar a şi exagerat în acest sens, spre disperarea mea, care o iubeam nespus şi nu doream ca ea să se înfometeze, şi o mai păcăleam uneori, ca s-o fac să mănânce. Acum, când merg la casa ei, nu mai e acelaşi lucru ca şi când trăia ea. Nu mai am aceeaşi motivaţie...