Te simt: în vânt şi-n furtună, Şi pe-a privighetorii strună, În urletul de ape, marin Şi-n vuietul înserării lin, În bobul de grâu şi-n copaci, În gingaşele flori de maci. În clocot şi-n abandon Te ştiu, În pietre şi-n ce este viu. În tot ce-ai creat pe Pământ, Te simt, Doamne, şi Te cânt. Mă-nchin smerită-n faţa Ta, Şi-Ţi recunosc măreţia. Fără de Tine, a mea viaţă Ar fi pustie, doar în ceaţă, O dimineaţă fără auroră, Şi vapoare ce n-au proră.