Am terminat de zugravit si ziceam sa ne instalam piscina, numai ca, de cand cu boala mamei, nu prea mai am chef. Am chemat medicul de familie la ea. Se pare ca are bronsita. Alt tratament, alta greutate in a o determina sa inghita pastilele. Ne-a spus imperativ:"mie sa nu-mi mai dati nici o pastila, ca-s tare rele..." Are dreptate! S-a cam saturat de insistentele noastre de-a o tine in viata...

Cand deschideti acest blog, va intampina imaginea acestei dulci copilite. Recunosc ca, pana acum cateva saptamani, pentru mine a fost doar o nepotica virtuala, pe care o admiram in aceasta poza si in altele. Fratiorul meu, a carui nepoata este, mi-a adus-o s-o vad in carne si oase. Va spun c-am fost superincantata. Nu ma asteptam sa fie atat de dulce, inteligenta, "un argint viu!!" Cu riscul sa ma ia in primire fratele meu, spunandu-mi ca iar ma laud, nu pot sa nu recunosc ca e copilul pe care si l-ar dori orice parinte. Ea imi aduce aminte de copiii mei, cand erau de varsta ei, si nostalgia acelor timpuri imi inunda fiinta.

Din pacate, mamicutei mele dragi continua sa-i fie rau. Are, uneori, momente mai bune, dar, in general, starea ei e tot ingrijoratoare! Poate veti zice ca alti oameni mor in floarea varstei,... De acord, dar, pentru mine, asta nu-i o consolare. Eu vreau si lupt ca ea sa mai traiasca! Ma enerveaza si unele vecine care o viziteaza si nu sunt de acord cu incapatanarea mea de-a o face bine, reprosandu-mi ca zilele omului sunt la Dumnezeu.  Eu le raspund ca sunt perfect de acord, dar, datoria mea ca si copil al ei, e sa fac tot ce stiu si pot pentru a o salva sau linisti, cel putin.... Draga de ea, se roaga lui Dumnezeu pentru copiii ei care o iubesc si ingrijesc cu atata devotament.

Mi-amintesc ca baiatului meu, cand era mic, s-a intamplat sa-i creasca f. mult leucocitele, si el stia ca in acest caz s-ar putea sa fie leucemie. Plangeam pe strada, ma abtineam cand era el de fata, si, intr-un final, tot întrebându-mă el despre ce ar putea sa fie, i-am zis ca asta e, daca e leucemie nu avem ce face! Copilul meu a acceptat ideea si s-a linistit, intr-un fel, nemaipunand intrebari. Din fericire, a fost o alarma falsa, crescusera,din cauza unei infectii puternice! Concluzia-copiilor nu le place sa le ascunzi adevarul si nici nu trebuie.

Am sunat-o pe sora mea, la prima ora. Mi-a dat o veste buna! Mama mea se simte mai bine. Stiu ca sunt multi care asteapta sa afle asta. Deocamdata, sunt linistita, desi, dat fiind varsta ei inaintata, oricand se poate schimba situatia. Iti multumesc,Doamne, ca ai mai adaugat o noua zi vietii sale!

Doua zile am stat cu mamicuta mea. Din nefericire, ma recunoaste cu greutate, intrebandu-ma mereu cine sunt. Si totusi ieri, si-a amintit o cantare religioasa, ba mai mult, a compus si multe versuri, spre mirarea mea, care nu mai incetez sa ma minunez, spunandu-mi: "mare-i Dumnezeu", asa cum zice ea adesea, cand ma vede ca vin sa-i aduc o clipa de bucurie, prin prezenta mea. Astazi, a dormit foarte mult, si ma tem ca viata din corpul ei slabit se scurge, desi eu continui, cu obstinatie, s-o hranesc, in ciuda vointei sale de-a mai manca. Doamne ajuta sa reusesc, si de data asta, sa-i mai prelungesc viata, asa cum am facut de nenumarate ori, cand era bolnava si slabita.

Primit pe mail. "Dragă fiule... În ziua în care mă vezi bătrân deşi eu nu sunt încă, ai răbdare şi încearcă să mă înţelegi... Dacă mă murdăresc atunci când mănânc...dacă nu pot să mă îmbrac...ai răbdare. Aminteşte-ţi orele ce le-am petrecut învăţându-te pe tine să faci aceste lucruri Dacă, atunci cand vorbesc cu tine repet aceleaşi lucruri de o mie unu ori...nu mă întrerupe...ascultă-mă. Când tu erai mic, eu trebuia să-ţi citesc de o mie unu ori aceaşi povestire până tu adormeai. Când nu vreau să fac duş, nu mă ruşina şi nici nu mă cicăli... Aminteşte-ţi cum trebuia să inventez mii de motive ca să te fac să te speli... Cand vezi ignoranţa mea în tehnologiile noi...dă-mi un timp necesar pentru a mă familiariza şi nu mă privi cu un zâmbet batjocoritor... Eu te-am învăţat cum să faci multe lucruri...să mănânci frumos, să te îmbraci frumos...să înfrunţi viaţa... Când la un moment dat îmi pierd memoria sau firul într-o conversaţie...lasă-mi timp să-mi a...

Oare de ce clipele fericite tin asa de putin? Te scoli dimineata cu pofta de viata, iti indeplinesti obligatiile de fiecare zi: curatenie, aprovizionare, gatit si esti fericita si multumita ca Dumnezeu ti-a mai dat o zi din viata cu sanatate, liniste, familie sanatoasa. Sa tot Ii multumesti, si nu ar fi de-ajuns... Apoi, asa cum apare furtuna, din senin, se aduna si asupra vietii tale alti nori, cu furtuni devastatoare, care-ti tulbura linistea si tihna. Stai, le constati, te nelinistesti si te intrebi ce-ai facut sa meriti o astfel de soarta. Din fericire, esti destul de puternica, sa duci totul pe umerii tai fragezi, si ăsta nu-i meritul tau, ci a Aceluia care te-a creat in chip atat de minunat si-ti da putere. Doamne, ajuta pe toate femeile, care trec prin restriste, sa biruiasca cursa Celui Rau!

Fratiorul meu, Steve, ma tot cearta ca n-am mai scris nimic pe blogul asta de familie. Reprosul e intemeiat, deoarece, ocupata cu zugravitul, am cam oropsit pe cititorii mei fideli ai acestui blog, dornici sa stie ce-a mai facut mamicuta mea draga si ce s-a mai intamplat in viata noastra... Sunt mandra de fiica fratelui meu, Adina, care ne-a produs o bucurie si incantare maxime, mai ales mie, la aflarea vestii ca si-a luat doctoratul in filologie. Este singura doctoranda din familie, asa ca eu nu-mi incap in piele de bucurie! Cum sa nu ma laud cu o astfel de realizare a nepoatei mele dragi!? Vedeti si aici: http://disa-amestecate.blogspot.com/2011/06/distinctie.html