tablete de morfina. O blogerita, care a trecut in lumea celor vesnice, facea un joc de cuvinte, intrebandu-se, pe cand la mort fine? Ati inteles aluzia facuta! M-a impresionat aceasta postare a unei fiinte care stia ca zilele ei sunt numarate, si moartea nu era departe. Sursa:  http://marielhs.blogspot.com/

http://disa-amestecate.blogspot.com/2010/10/ce-am-simtit-ieri.html La postul meu de mai sus, referitor la mitingul de miercuri, am primit reactia dura a doua comentatoare. Asa-mi trebuie, daca ma bag in politica. Cine ma cunoaste, stie ca nu sunt o imbuibata, dar imi place sa fiu sincera si corecta in aprecierea situatiei reale din tara mea. Nu sunt nici o persoana usor de dus de nas. Intr-un cuvant, nu sunt naiva, incat sa inghit tot ceea ce mi se spune. Imi place sa cantaresc cu propria-mi judecata. Sa auzim de bine, si da, Doamne, sa avem din plin, cele spirituale si apoi, cele materialicesti!

Cand m-am intors din statiune, totul era trist si parasit. Multe din flori au fost atinse de bruma si inghet si s-au ofilit. Vita salbatica, lasata cu un colorit rosu aprins, nu mai avea nicio frunza. Dezolante imagini, care m-au facut sa traiesc un sentiment de neputinta in fata acestor fenomene. Pana mai ieri, totul mustea de viata, iar acum, totul e mort. In natura si suflet. Am meditat la efemeritatea lucrurilor pe acest pamant...

Dedic aceasta cantare scumpei mele cumnate, Lenuta. Mi-ar placea sa simta si ea bucuria pe care o traiesc eu , ascultand aceasta cantare...

Mami confunda visul cu realitatea. Deunazi, ne-a spus c-a visat ca i s-a intors "omul ei" de pe front, dar nu mai stie cum il cheama. Dupa multe insistente ale mele, si conexiuni pe care le-am facut cu numele unui frate de-al meu, plecat in strainatate, si-a amintit numele tatalui meu. Imi pare rau ca nu sunt mai mult cu ea, ca sa mai exersam, pentru a reusi s-o fac sa distinga intre oniric si realitate.

Iata ce marturisire am gasit printre postarile mele nefinalizate: Mentionez ca face parte din cartea "Radacini". Ma intreb:oare sunt eu o credincioasa cu adevarat? "Şi în această privinţă, a credinţei, s-a dat o luptă în inima şi mintea mea. Îmi plăcea programul religios, din zilele de duminică, şi nu numai. Participam, împreună cu părinţii mei, la acea comuniune cu Fiinţa Divină, pe de o parte, iar pe de alta, sufeream că nu sunt şi părinţii mei ca toţi cei din jurul lor, că se lasă călcaţi în picioare de semenii lor, chiar dacă aveau dreptate. Ei  mai bine ar fi suferit o pagubă, numai să nu se certe cu nimeni. Poate, de aceea am devenit destul de colţuroasă cu cei din jurul meu, căutând să fac dreptate şi certându-mă în locul părinţilor. Când am mers la şcoală, trăiam cu o continuă teamă, să nu afle colegii mei că fac parte dintr-o familie de credincioşi şi am fraţi mulţi".

Pe malul paraului.

M-am intors... Vedeti mai sus cate ceva despre locul pe unde-am fost zilele trecute.... Ma bucur ca sunt acasa!

Mi-au placut aceaste versuri gasite  blog ,in special, metafora verii-" l’été"-  in doliu. Doar coloritul frunzelor imi place din acest anotimp.   "C’est octobre que l’on accueille De l’été faisons le deuil Et surtout ayons bon œil Pour admirer la couleur des feuilles".

E sigur! Am biletele! Voi pleca in statiune. Nu prea ma indur, ca tare bine e acasa... Va voi povesti la intoarcere, sau, poate, cine stie, gasesc pe acolo vreun internet... Nu mai car si leptopul, asa cum intentionam la inceput... Pupici, pupici! Multi!

Aceasta cantare o dedic, in mod special, celor doua fiinte sensibile din familia mea: fiului meu si fratelui meu, Steve. Ei au mostenit sensibilitatea de la tatal meu. Domnul sa lucreze la inima lor!

O atmosfera incendiara in Biserica din Toflea. Asa se bucura "copiii Domnului".

La tara este atat de multa munca, incat ametesti. Nu poti sa stai o clipa. Daca nu esti nesimtit/a, bineinteles. Tot timpul e ceva de facut. Noi ne adunam cam multi in zilele de la sfarsitul saptamanii, si da-i si dai, munca si iar munca... Mancare, spalat de vase, cu duiumul, curatenie. Astazi, fratele meu a toaletat copacii din jurul casei, din via de sus,. Apoi, i-a taiat cu drujba, a aranjat lemnele. Noroc ca au ajutat si cei doi nepoti ai lui. Mai cu putina tragere de inima, la inceput, dar, pana la urma, s-au mobilizat. Eu cu sora mea ne-am simtit epuizate, la un moment dat. Ea a pus si muraturi, a facut mancare. Eu, cu spalatul vaselor, cu maturatul, cu ingrijirea mamicutii mele. Seara, ne-am intors acasa, sleiti de puteri. Sotul meu a fost pe post de fochist. A facut o asa caldura in camera de oaspeti, incat era sa-i gasesc fara suflare, din cauza caldurii excesive. Sa aveti un week-end placut, toti cititorii mei!