Ieri, mi-am zis sa merg la mămicuta mea scumpa, desi era nespus de cald.
M-a insotit si baiatul meu cel mare. Am cautat sa termin cu toate treburile din gospodarie, ca sa am timp mai mult sa stau cu scumpica mea, dar ea a fost de nerecunoscut! La toate incercarile noastre de-a o inveseli, raspundea ursuză, cu ciudă, agasata. Nu a vrut sa manance, sa-si ia medicamentele, sa raspundă la intrebarile mele curente.
Ne-a facut s-o sunam pe sora noastra, Tami, cu care a vorbit la telefon.
Ni s-a plans ca ea nu mai are pe nimeni: mama, tata, frati, surori. A uitat ca ne are pe noi, copiii ei, care-o iubim foarte mult, si pe nepotii ei, care-i sunt nespus de atasati.
Pana la urma, cand am vazut-o asa nemultumita de tot si toate, mi-au dat si mie lacrimile, deoarece, cu cat eu incerc sa ma sacrific pentru ea, cu atat ea e mai nemultumita.
Cred ca i s-a urat cu zilele. Chiar ieri, a murit o buna prietena a ei, din satul natal, si cred ca si ea-si asteapta cu nerabdare sfarsitul, dar noi cum s-o lasam, cand o viata intreaga, eu am tremurat de frica sa nu i se intample ceva dragei mele?
Am sunat-o pe sora mea si mi-a spus ca, dupa plecarea noastra, a mancat, i-a trecut bosumfleala, si a dormit bustean, asa ca si eu o sa mai merg la ea doar maine. Mai rărut, ca-i mai drăgut, nu?
Comentarii