La noi...

La noi...

Translate

Albastru infinit, Paraul capriorii

Albastru infinit, Paraul capriorii

Vita salbatica

Vita salbatica

Un gând

Faceți căutări pe acest blog

AMESTECATE

Totalul afișărilor de pagină

11 iun. 2010

Foarte agitata!

Ieri, mi-am zis sa merg la mămicuta mea scumpa, desi era nespus de cald.
M-a insotit si baiatul meu cel mare. Am cautat sa termin cu toate treburile din gospodarie, ca sa am timp mai mult sa stau cu scumpica mea, dar ea a fost de nerecunoscut! La toate incercarile noastre de-a o inveseli, raspundea ursuză, cu ciudă, agasata. Nu a vrut sa manance, sa-si ia medicamentele, sa raspundă la intrebarile mele curente.
Ne-a facut s-o sunam pe sora noastra, Tami, cu care a vorbit la telefon.
Ni s-a plans ca ea nu mai are pe nimeni: mama, tata, frati, surori. A uitat ca ne are pe noi, copiii ei, care-o iubim foarte mult, si pe nepotii ei, care-i sunt nespus de atasati.
Pana la urma, cand am vazut-o asa nemultumita de tot si toate, mi-au dat si mie lacrimile, deoarece, cu cat eu incerc sa ma sacrific pentru ea, cu atat ea e mai nemultumita.
Cred ca i s-a urat cu zilele. Chiar ieri, a murit o buna prietena a ei, din satul natal, si cred ca si ea-si asteapta cu nerabdare sfarsitul, dar noi cum s-o lasam, cand o viata intreaga, eu am tremurat de frica sa nu i se intample ceva dragei mele?
Am sunat-o pe sora mea si mi-a spus ca, dupa plecarea noastra, a mancat, i-a trecut bosumfleala, si a dormit bustean, asa ca si eu o sa mai merg la ea doar maine. Mai rărut, ca-i mai drăgut, nu?

Niciun comentariu: