Cand eram mica, toate bolile se legau de mine, neavand o imunitate prea buna, probabil si fiindca mama ramasese insarcinata cu mine, imediat dupa ce pierduse prima ei sarcina cu doua fetite gemene, si trupul ei era prea vlaguit de aceasta sarcina.
Odată, am făcut coji în cap, din cauza unei uscăciuni excesive a pielii capului, pentru că mama ne spăla pe cap cu săpun de rufe, pregătit în casă, şi ca să dispară aceste coji, mama m-a spălat cu leşie de cenuşă foarte concentrată. Ca urmare, m-am umplut de bube în cap, care s-au suprainfectat, iar puroiul s-a colectat într-un singur loc, sub forma unui ou de raţă. M-am lovit în el, din întâmplare, şi m-a durut îngrozitor, încât am leşinat.
Verişoara mea de la Simeria, Aurica, fiica mătuşii Rafila, m-a dus la spital, la Deva. Din fericire, pentru că puroiul, aproape, penetrase cutia craniană, şi, de puţin, nu a ajuns la creier, şi să mă răpună. Am avut zile, altfel, cine v-ar mai fi răpit timpul cu aceste poveşti, din vremuri apuse? Am urmat un tratament local şi cu antibiotice.
Doctorii au fost uimiţi de culoarea părului meu, blond-roşcat cu reflexe aurii ! Acest păr blond avea să devină, în viitor, farmecul meu personal, de care nu aveam să fiu conştientă, decât mai târziu, ba chiar îl consideram un handicap. Îmi era frică să nu mă poreclească cei din jur, pentru asta, că nu sunt ca ceilalţi. Cei care treceau pe lângă mine, când eram, deja, o domnişoară, doreau să pună mâna pe părul meu.
Odată, am făcut coji în cap, din cauza unei uscăciuni excesive a pielii capului, pentru că mama ne spăla pe cap cu săpun de rufe, pregătit în casă, şi ca să dispară aceste coji, mama m-a spălat cu leşie de cenuşă foarte concentrată. Ca urmare, m-am umplut de bube în cap, care s-au suprainfectat, iar puroiul s-a colectat într-un singur loc, sub forma unui ou de raţă. M-am lovit în el, din întâmplare, şi m-a durut îngrozitor, încât am leşinat.
Verişoara mea de la Simeria, Aurica, fiica mătuşii Rafila, m-a dus la spital, la Deva. Din fericire, pentru că puroiul, aproape, penetrase cutia craniană, şi, de puţin, nu a ajuns la creier, şi să mă răpună. Am avut zile, altfel, cine v-ar mai fi răpit timpul cu aceste poveşti, din vremuri apuse? Am urmat un tratament local şi cu antibiotice.
Doctorii au fost uimiţi de culoarea părului meu, blond-roşcat cu reflexe aurii ! Acest păr blond avea să devină, în viitor, farmecul meu personal, de care nu aveam să fiu conştientă, decât mai târziu, ba chiar îl consideram un handicap. Îmi era frică să nu mă poreclească cei din jur, pentru asta, că nu sunt ca ceilalţi. Cei care treceau pe lângă mine, când eram, deja, o domnişoară, doreau să pună mâna pe părul meu.
Comentarii