Tata ne povestea, adeseori, cum a fost pe front.
Era un gradat, care îi făcea zilele insuportabile. Îl şicana mereu. De multe ori, dacă s-ar fi lăsat condus de primul impuls, tata ar fi îndreptat mitraliera către acel nesuferit şi l-ar fi spulberat de pe faţa pământului, dar, în cele din urmă, învingea latura bună a sufletului său şi-l ierta pe ticălos. Într-un final, acel nefericit a fost răpus de un glonte ucigaş. Deci, destinul implacabil a lucrat în locul tatei. El nu s-a bucurat, dar, într-un fel, a respirat uşurat, că nu a fost el cel prin care s-au aranjat jocurile nemiloase ale sorţii.
Petru Crişan, zis a lu’ Măria, îmi povestea plângând, de câte ori mă întâlnea, cum a fost el salvat pe front de către tatăl meu. În focul luptelor grele care s-au dat, o rafală de tun i-a secerat piciorul lui Petru. A zăcut mai mult timp, printre alte cadavre, şi în vălmăşagul luptelor, când fiecare căuta, cum putea, să-şi pună viaţa la adăpost, tatăl meu, sfidând primejdia şi însufleţit doar de grija pentru aproapele său, s-a năpustit asupra acestui prieten, l-a luat în braţele sale vlăguite de focul neîntrerupt al luptei, şi l-a dus la primul post de prim-ajutor. Acest nefericit şi-a pierdut piciorul, dar a rămas în viaţă, trăind până la adânci bătrâneţi, şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru această oportunitate creată, de-a avea un consătean şi prieten, în acele clipe, când viaţa i-a atârnat de un fir de păr, şi fiindu-i recunoscător şi tatălui meu, fiindcă l-a salvat de la o moarte ce părea iminentă.
Era un gradat, care îi făcea zilele insuportabile. Îl şicana mereu. De multe ori, dacă s-ar fi lăsat condus de primul impuls, tata ar fi îndreptat mitraliera către acel nesuferit şi l-ar fi spulberat de pe faţa pământului, dar, în cele din urmă, învingea latura bună a sufletului său şi-l ierta pe ticălos. Într-un final, acel nefericit a fost răpus de un glonte ucigaş. Deci, destinul implacabil a lucrat în locul tatei. El nu s-a bucurat, dar, într-un fel, a respirat uşurat, că nu a fost el cel prin care s-au aranjat jocurile nemiloase ale sorţii.
Petru Crişan, zis a lu’ Măria, îmi povestea plângând, de câte ori mă întâlnea, cum a fost el salvat pe front de către tatăl meu. În focul luptelor grele care s-au dat, o rafală de tun i-a secerat piciorul lui Petru. A zăcut mai mult timp, printre alte cadavre, şi în vălmăşagul luptelor, când fiecare căuta, cum putea, să-şi pună viaţa la adăpost, tatăl meu, sfidând primejdia şi însufleţit doar de grija pentru aproapele său, s-a năpustit asupra acestui prieten, l-a luat în braţele sale vlăguite de focul neîntrerupt al luptei, şi l-a dus la primul post de prim-ajutor. Acest nefericit şi-a pierdut piciorul, dar a rămas în viaţă, trăind până la adânci bătrâneţi, şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru această oportunitate creată, de-a avea un consătean şi prieten, în acele clipe, când viaţa i-a atârnat de un fir de păr, şi fiindu-i recunoscător şi tatălui meu, fiindcă l-a salvat de la o moarte ce părea iminentă.
Comentarii
Blessibgs disa
O zi plina de binecuvantari iti doresc!
De ce nu te apuci sa scrii o carte despre viata ta?
Este numele unei carti autobiografice publicate de mine, iar diverse posturi, printre care si cele citite de tine, sunt din acea carte.