Noi am fost o familie fericita!
Dar să nu credeţi că nu au cunoscut şi părinţii mei diferite ispite în viaţa lor. Am avut, nu o dată, pagube de animale în gospodărie. Mi-amintesc de cei trei porci graşi, numai buni de tăiat sau vândut pentru Crăciun. Au fost găsiţi toţi trei morţi, într-o dimineaţă. Mama mea a bolit câteva zile, de supărare. Să îţi vezi truda mâinilor spulberată, la clipita ochiului, nu este uşor pentru nimeni!
Altă dată, am adus un purcel de lapte de la buna Lina de la Vărmaga. Era o zi înăbuşitoare de vară. Noi, copiii, am venit cocoţaţi în vârful carului cu fân. Când am ajuns la Huluituri-un loc de o sălbăticie rară- tata s-a uitat în sac să vadă ce face purcelul. Era mort! S-a încălzit prea tare, fiind pus în sac, şi, probabil, nu a avut nici destul aer. Tata l-a scos din sac şi l-a aruncat printre arţarii de pe marginea vălii ca să îl mănânce animalele sălbatice.
Nu de puţine ori, ne-au murit şi alte animale. Dar ce să faci, doar cine nu ţine animale nu are pagubă.
Pentru că am amintit de Huluituri, vreau să vă povestesc de ce acest loc, care a constituit coşmarul copilăriei mele, şi nu numai.
Aproape de intrarea în satul meu natal, Banpotoc, drumul este foarte îngust, străjuit pe dreapta de un deal, Varul, format din nişte stânci enorme care stau să se prăvălească în drum, iar pe stânga este o prăpastie adâncă, formată de pârâu care a tot săpat în mal. Părinţii mei mergeau cu carul la Vărmaga, şi, trecând pe la Huluituri, eu mă dădeam jos din car, fiindu-mi frică să nu se răstoarne carul în vale. Când veneam noaptea de la Vărmaga, nu mai puteam să cobor, fiindcă eram cocoţaţi în vârful carului cu fân. Vă imaginaţi prin ce chinuri ale iadului treceam!
Această spaimă teribilă nu m-a părăsit nici astăzi. Dacă ar fi să conduc maşina spre Vărmaga, sigur că aş ruga să mi-o conducă cineva, până trec de aceste hăuri.
Dar să nu credeţi că nu au cunoscut şi părinţii mei diferite ispite în viaţa lor. Am avut, nu o dată, pagube de animale în gospodărie. Mi-amintesc de cei trei porci graşi, numai buni de tăiat sau vândut pentru Crăciun. Au fost găsiţi toţi trei morţi, într-o dimineaţă. Mama mea a bolit câteva zile, de supărare. Să îţi vezi truda mâinilor spulberată, la clipita ochiului, nu este uşor pentru nimeni!
Altă dată, am adus un purcel de lapte de la buna Lina de la Vărmaga. Era o zi înăbuşitoare de vară. Noi, copiii, am venit cocoţaţi în vârful carului cu fân. Când am ajuns la Huluituri-un loc de o sălbăticie rară- tata s-a uitat în sac să vadă ce face purcelul. Era mort! S-a încălzit prea tare, fiind pus în sac, şi, probabil, nu a avut nici destul aer. Tata l-a scos din sac şi l-a aruncat printre arţarii de pe marginea vălii ca să îl mănânce animalele sălbatice.
Nu de puţine ori, ne-au murit şi alte animale. Dar ce să faci, doar cine nu ţine animale nu are pagubă.
Pentru că am amintit de Huluituri, vreau să vă povestesc de ce acest loc, care a constituit coşmarul copilăriei mele, şi nu numai.
Aproape de intrarea în satul meu natal, Banpotoc, drumul este foarte îngust, străjuit pe dreapta de un deal, Varul, format din nişte stânci enorme care stau să se prăvălească în drum, iar pe stânga este o prăpastie adâncă, formată de pârâu care a tot săpat în mal. Părinţii mei mergeau cu carul la Vărmaga, şi, trecând pe la Huluituri, eu mă dădeam jos din car, fiindu-mi frică să nu se răstoarne carul în vale. Când veneam noaptea de la Vărmaga, nu mai puteam să cobor, fiindcă eram cocoţaţi în vârful carului cu fân. Vă imaginaţi prin ce chinuri ale iadului treceam!
Această spaimă teribilă nu m-a părăsit nici astăzi. Dacă ar fi să conduc maşina spre Vărmaga, sigur că aş ruga să mi-o conducă cineva, până trec de aceste hăuri.
Comentarii