Orice copil este îngrozit cand talazurile focului ceresc se năpustesc din înălţimea vazduhului peste Pământ.
O spaimă de moarte cuprinde pe oricine…
Nu la fel era şi cu mine, la începutul copilăriei mele, când rămânem singură acasă cu frăţiorii mei, iar mama era plecată dis-de-dimineaţă, la lucrul holdelor, şi se întorcea seara târziu. De multe ori, răsărea luna până ajungea ea acasă, sărmana!
Eram fascinată, când geamurile camerei se luminau din cauza fulgerelor şi a trăsnetelor, iar eu cântam şi mă veseleam de splendoarea focului divin.
Nu mă temeam atunci de deslănţuirea superbă a naturii, ci mai târziu, peste ani, când aproape că am fost ridicată de suflul unui trăsnet, eu aflându-mă, prima dată, pe prispa casei vechi, acoperită cu paie, a bunicii mele.
A doua oară, eram în şură când a tăsnit undeva, aproape, şi am avut aceeaşi senzaţie. De atunci, a început un lung calvar pentru mie, în acest sens, având o angoasă nebună, la manifestarea electrică a naturii. De-a lungul vieţii, nu am reuşit să scap de acest coşmar.
Nu pot pleca la o serbare câmpenească, de teama că s-ar putea isca furtuna din senin. Aveam o grădină situată în afara oraşului, şi mi-ar fi plăcut mult s-o lucrez, dar, de multe ori, pe când să plec la grădină, priveam cerul şi văzând câţiva nori, nu mai plecam, gândind că va fi furtună, şi voi fi în situaţia de-a suporta teroarea acelor clipe pe care ţi le dau furtunile iscate din senin, şi nu ai unde să te adăposteşti.
În final, am vândut acest teren doar pe acest motiv, al fricii.
O spaimă de moarte cuprinde pe oricine…
Nu la fel era şi cu mine, la începutul copilăriei mele, când rămânem singură acasă cu frăţiorii mei, iar mama era plecată dis-de-dimineaţă, la lucrul holdelor, şi se întorcea seara târziu. De multe ori, răsărea luna până ajungea ea acasă, sărmana!
Eram fascinată, când geamurile camerei se luminau din cauza fulgerelor şi a trăsnetelor, iar eu cântam şi mă veseleam de splendoarea focului divin.
Nu mă temeam atunci de deslănţuirea superbă a naturii, ci mai târziu, peste ani, când aproape că am fost ridicată de suflul unui trăsnet, eu aflându-mă, prima dată, pe prispa casei vechi, acoperită cu paie, a bunicii mele.
A doua oară, eram în şură când a tăsnit undeva, aproape, şi am avut aceeaşi senzaţie. De atunci, a început un lung calvar pentru mie, în acest sens, având o angoasă nebună, la manifestarea electrică a naturii. De-a lungul vieţii, nu am reuşit să scap de acest coşmar.
Nu pot pleca la o serbare câmpenească, de teama că s-ar putea isca furtuna din senin. Aveam o grădină situată în afara oraşului, şi mi-ar fi plăcut mult s-o lucrez, dar, de multe ori, pe când să plec la grădină, priveam cerul şi văzând câţiva nori, nu mai plecam, gândind că va fi furtună, şi voi fi în situaţia de-a suporta teroarea acelor clipe pe care ţi le dau furtunile iscate din senin, şi nu ai unde să te adăposteşti.
În final, am vândut acest teren doar pe acest motiv, al fricii.
Comentarii