Când am ajuns la maternitate,unde era internata mama meaca să-l aducă pe lume pe Dănuţ, cel mai mic dintre fraţii mei-băieţi-, mi s-a apus, fără nici o pregătire prealabilă, cum se face de obicei, în asemenea situaţii, că mama a murit.
La auzul acestei cumplite veşti am leşinat în faţa spitalului, unde am zăcut minute bune, fără să mă ridice cineva şi să-mi dea primul ajutor. Nu ştiu cât am stat în stare de leşin. Mi-amintesc doar că, la un moment dat, am zărit-o pe mami la geam şi m-a strigat.
Of, Doamne, cred că a fost clipa sublimă din viaţa mea! Lumina zilei a devenit mai intensă, soarele mai bucuros pe cer, eternitatea s-a oprit pentru o clipă, din mersul ei firesc, pentru a asista la sărbătoarea acestui copil, care eram eu.
Mama avusese o naştere foarte dificilă, şi chiar era să-şi piardă viaţa, de aceea fusese confundată cu o femeie de la Bârsău, care murise în acele zile. Ea nu a putut să coboare la mine, să mă îmbrăţişeze, ci am vorbit cu ea de la fereastră şi mi-a spus că frăţiorul meu, Dănuţ, plânge întruna, de la naştere. A şi murit sărmanul, la scurt timp. Avusese ceva la cap, o ruptură de vase, în urma eforturilor depuse de mama în timpul travaliului dificil.
Spre ruşinea şi remuşcarea mea, de mai târziu, nu am regretat moartea acestui copilaş. Nu am vărsat o lacrimă după el! Cât de mult te poate îndobitoci o traumă, ca cea pe care am suferit-o eu, în acele clipe de leşin în faţa maternităţii?! Ba chiar, am simţit o uşurare, la gândul că mama poate avea un răgaz, după atâtea sarcini epuizante... Ce mult mi-ar plăcea să fi trăit şi el ca să-l iubesc la fel de mult ca pe fraţii mei! de acum!
Mama avusese o naştere foarte dificilă, şi chiar era să-şi piardă viaţa, de aceea fusese confundată cu o femeie de la Bârsău, care murise în acele zile. Ea nu a putut să coboare la mine, să mă îmbrăţişeze, ci am vorbit cu ea de la fereastră şi mi-a spus că frăţiorul meu, Dănuţ, plânge întruna, de la naştere. A şi murit sărmanul, la scurt timp. Avusese ceva la cap, o ruptură de vase, în urma eforturilor depuse de mama în timpul travaliului dificil.
Spre ruşinea şi remuşcarea mea, de mai târziu, nu am regretat moartea acestui copilaş. Nu am vărsat o lacrimă după el! Cât de mult te poate îndobitoci o traumă, ca cea pe care am suferit-o eu, în acele clipe de leşin în faţa maternităţii?! Ba chiar, am simţit o uşurare, la gândul că mama poate avea un răgaz, după atâtea sarcini epuizante... Ce mult mi-ar plăcea să fi trăit şi el ca să-l iubesc la fel de mult ca pe fraţii mei! de acum!
Comentarii