La noi...

La noi...

Translate

Albastru infinit, Paraul capriorii

Albastru infinit, Paraul capriorii

Vita salbatica

Vita salbatica

Un gând

Faceți căutări pe acest blog

AMESTECATE

Totalul afișărilor de pagină

27 iun. 2008

Triste amintiri

Când am ajuns la maternitate,unde era internata mama meaca să-l aducă pe lume pe Dănuţ, cel mai mic dintre fraţii mei-băieţi-, mi s-a apus, fără nici o pregătire prealabilă, cum se face de obicei, în asemenea situaţii, că mama a murit. La auzul acestei cumplite veşti am leşinat în faţa spitalului, unde am zăcut minute bune, fără să mă ridice cineva şi să-mi dea primul ajutor. Nu ştiu cât am stat în stare de leşin. Mi-amintesc doar că, la un moment dat, am zărit-o pe mami la geam şi m-a strigat. Of, Doamne, cred că a fost clipa sublimă din viaţa mea! Lumina zilei a devenit mai intensă, soarele mai bucuros pe cer, eternitatea s-a oprit pentru o clipă, din mersul ei firesc, pentru a asista la sărbătoarea acestui copil, care eram eu.

Mama avusese o naştere foarte dificilă, şi chiar era să-şi piardă viaţa, de aceea fusese confundată cu o femeie de la Bârsău, care murise în acele zile. Ea nu a putut să coboare la mine, să mă îmbrăţişeze, ci am vorbit cu ea de la fereastră şi mi-a spus că frăţiorul meu, Dănuţ, plânge întruna, de la naştere. A şi murit sărmanul, la scurt timp. Avusese ceva la cap, o ruptură de vase, în urma eforturilor depuse de mama în timpul travaliului dificil.

Spre ruşinea şi remuşcarea mea, de mai târziu, nu am regretat moartea acestui copilaş. Nu am vărsat o lacrimă după el! Cât de mult te poate îndobitoci o traumă, ca cea pe care am suferit-o eu, în acele clipe de leşin în faţa maternităţii?! Ba chiar, am simţit o uşurare, la gândul că mama poate avea un răgaz, după atâtea sarcini epuizante... Ce mult mi-ar plăcea să fi trăit şi el ca să-l iubesc la fel de mult ca pe fraţii mei! de acum!

Niciun comentariu: