Copiii mei au îndrăgit-o foarte mult pe buni. Este păcat că eu nu am talentul ca s-o pot descrie cât a fost de nostimă. Dacă mâncai, cumva în preajma ei, riscai să te îneci cu mâncare, pentru că ea, oricând şi pe neaşteptate, putea să scoată o perlă din gură şi să te prăpădeşti de râs.
Când mâncam, ea-şi lua baticul din cap şi începea să dea după muşte, cu aşa o dexteritate, şi cu o mimică, încât ne pufnea râsul şi nu mai puteam mânca.Băiatul meu, Dadi, care are un deosebit simţ al umorului, moştenind şi acest dar al comicului de limbaj şi de situaţie al străbunicii sale, adesea, o provoca pe buna, punând-o în situaţia de a-şi pune în evidenţă talentul artistic, întrebând-o
-Bună, a murit Ionu Bângului
-Murit, murit, răspundea ea, nebănuind capcana năstruşnicului de fiu-meu, care continua:
-O murit de tot?
-Doamne, nu mă lăsa! Bună-samă, c-o murit!, răspundea ea, enervată la culme, de-o aşa întrebare.
Comentarii