Mătuşa Borzoacă, sotia unchiului salvator pentru familia mea, si sora bunicului meu paternal, după ce i-a murit soţul, pe la 65 de ani, avea să se îndrăgostească de Doda, un bătrân care avea mai mulţi copii şi era mult mai sărac ca mătuşa.
Deşi la vârsta asta inaintata, ea a făcut o adevărată pasiune pentru el, şi şi-a pierdut cea mai mare parte din avutul agonisit cu soţul ei, şi a rămas aproape fără nimic.
După aceea, a stat la noi, cu toate că nu aveam nici o obligaţie faţă de ea, afară de cea faţă de un semen orecare.
Ea, cu toate că a fost sora bunicului meu, nu ne-a lăsat nimic din averea ei, pe care o irosise cu iubitul ei tomnatic.
Suferea sărmana de astm şi nu mai putea urca dealul până la casa ei, situată sub dealul Pleş. A fost ostracizată de credincioşii din biserica ei, pentru că a stat necununată cu un alt bărbat, atunci, regulile bisericeşti fiind foarte stricte.
Când a murit, ne-a lăsat o spaimă cumplită! Fiindcă a trăit mai retrasă şi neavând copii, lumea spunea că este strigoaie.
Era să murim şi noi de urât, inclusiv tatăl meu, care era un om ce nu se temea de nimic, dealtfel.
Înainte de-a muri, se certase cu Tami, surioara mea cea mica, care avea vreo trei anişori, pentru nişte "spirale"- napolitane umplute cu cremă-, pe care le-a ascuns sub pernă si gîgălicea de sora-mea i le-a luat.
N-am să uit agonia ei, din cauza astmului!
Oamenii spuneau că sufletul iese greu din unele persoane. Este normal, cu astfel de boli, şi cu lipsa de oxigen, în atari situaţii.
Nu o înţelegeam atunci, de ce nu suporta mirosurile tari, crezând că-s capricii, dar am trăit şi eu acest neajuns, mai tarziu, din cauza bolii.
Comentarii