Treceți la conținutul principal

Ploile au facut ravagii...

"In județul Caraș-Severin, la Bocșa, situația a fost și mai dramatică. În cartierul Măgura au fost inundate câteva zeci de case, însă cel mai mult de suferit au avut locuitorii de pe strada Pădurii, unde 15 gospodării au fost inundate și singura fântână cu apă potabilă din zonă s-a umplut de noroi. Digul pârâului care trece pe marginea cartierului a fost supus la o mare presiune din cauza debitului enorm al apei umflate în doar câteva minute. Nivelul pârâului a ajuns mai sus decât drumul, iar distrugerea digului ar fi condus la inundarea apeste 200 de gospodării. Pompierii civili din Bocșa, împreună cu pompierii militari de la ISU Semenic și alături de localnici au întărit digul și au ajutat pe toată lumea să scoată apa din case și să își salveze din bunurile care riscau să fie distruse. La Reșița cantitatea de apă căzută într-o jumătate de oră a depășit 40 de litri pe metru pătrat, iar  în Lunca Pomostului, Dealul Crucii, Deriglovaț sau Moroasa, canalele nu au mai putut prelua întreaga cantitate de apă, așa că străzile și intersecțiile s-au umplut."
Sursa:http://www.stiridinvest.ro/arhive/13289

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mama-Adriana Stoica

Iubirea de mama o simt si acuma, De cand ea la piept cu drag m-ocrotea, Cu lacrimi pe fata, mereu a mea, La Domnul Isus pentru noi se ruga: O, Doamne, o, Doamne, in mana Ta-i incredintez, O,Doamne,o,Doamne,si de rau, te rog sa-i feresti. Iubirea de mama-i alaturi de tine, In vorbe, in umblet, o simt tot mereu, Aproape-i de mine, in orice-ncercare, E mama, oricand, la bine si la greu. O, mama, o, mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu! Iar chipul tau, mama il port tot cu mine, In negura noptii, prin vant sau prin ger. Purtat-ai pe brate o fiinta dorita, Pe care-ai iubit-o, si-aceea-am fost eu. Refren: O, mama, o mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu. Trecut-au, dar, anii, si-acuma sunt mare, Si chipul tau, mama, acum s-a schimbat, Cu riduri pe fata, cu parul ca neaua, Dar zambetul dulce pe-obraz ti-a ramas. O, mama, o, mama, iti multumesc ca m-ai crescut!

Despre Simina

Simina, dezamagita, pe drept cuvant Mi-a parut rau ca tocmai pe blogul meu, care sunt fan inflacarat al Siminei, dar, mai ales, al mesajelor cantarilor sale, se duce aceasta "lupta" de pareri in legatura cu ea. Nu era suficient ce s-a scris pe anume site-uri, a trebuit ca si aici sa se continue acest deserviciu care ni se face noua, ascultatorilor ei. Public, si sper sa nu se supere, comentariul ei, in legatura cu dezamagirea simtita fata de unii dintre "fratii" ei de credinta. http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/12/despe-simina-palincas.html Aici gasiti toate comentarile facute pe acest blog, la adresa ei. "buna ziua tuturor...A fost, intr-adevar, o surpriza sa gasesc acest blog, si, din nou, sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o, cu 5 ani in urma, de a ma retrage dintre acesti oameni, care vor sa spuna ca sunt "pocaiti", nu crestini. In nici un caz! De cand am inceput sa cant la nivel profesional, asa cum scrie aici, de pe l

Alimente INTERZISE înainte de CULCARE