Treceți la conținutul principal

Asociația Comunității Banpotoc

Unii au caştigat o carută de bani, iar cei care deţin terenurile in zona autostrăzii s-au ales doar cu pagube.
Cînd s-au făcut întăbulările pentru expropriere in folosul statului, coordonatele parcelelor s-au stabilit după orto foto plane, din satelit, ca urmare, parcelele au fost scoase din tarla, suprapuse pe ale vecinilor, etc. Pe cale de consecinţă, unii proprietari, cu toate ca aveau parcele sub autostradă, nu au putut dovedi acest lucru, din cauza acestor inventare de coordonate care-i situa, virtual, pe alte terenuri.. 
Intr-un final, au rămas doar cu mîndria că autostrada trece la o aruncătură de băt de satul lor.



 
"Lucrările de excavare din Banpotoc au început pentru a procura materie primă în vederea construirii autostrăzii Deva-Oraștie. De atunci, o serie de efecte negative grave se r esimt puternic în zonă: • Populația locală este ținută trează în fiecare noapte, deoarece lucrările ilegale se desfășoară 24 de ore pe zi, inclusiv duminica, la mai puțin de 100 m de la cea mai apropiată casă. Aceasta reprezintă o violare a drepturilor omului și impune un risc semnificativ asupra sănătății persoanelor vulnerabile. • Sursa de hrană a animalelor domestice este și ea afectată deoarece toată vegetația din jurul satului este acoperită de un strat de praf. Autoritățile ignoră lipsa de măsuri adecvate de control al prafului emis în urma lucrărilor. • Niciun plan de lucru și niciun calendar al lucrărilor nu au fost făcute publice și, prin urmare, nu există niciun control asupra dimensiunii excavării în munte sau asupra planurilor de reabilitare după finalizarea intervenției. “Or să ne ia tot aerul […] și nu în 10 ani, ci într-un an, dealul va cădea peste noi. Nu cred că domnul primar realizează ce ne fac. […] S-a gândit numai la bani. Nu pot să-mi imaginez care au fost motivele lui,” a spus Cornel Moț, localnic. Situația avansează în ciuda faptului că 114 localnici au semnat o scrisoare, la mijlocul lunii august 2011, prin care cereau autorităților, primarului și companiei să clarifice situația și să ia măsurile adecvate, prevăzute de legislația în vigoare. Însă nicio măsură nu a fost luată până la această dată în direcția rezolvării problemei. O parte din mass media locale, aflate sub posibilă “influență”, publică articole cu scopul de a-i intimida pe liderii locali, printre care și preotul satului, care s-au mobilizat și au cerut respectarea drepturilor omului și a drepturilor prevăzute de lege. “Profesioniștii care au în obiectul lor de activitate proiecte de infrastructură au obligația de a conduce un studiu de fezabilitate prin care să identifice cea mai potrivită sursă pentru obținerea materiei prime necesare, și o data identificată, să folosească tehnici moderne de management al mediului și de consultare a tuturor părților interesate, spre a minimiza impactul negativ al proiectelor și a-l maximiza pe cel pozitiv. Situația din Banpotoc este un caz de comoditate profesională care profită de pe urma ne-aplicării legii și care cauzează în mod gratuit daune dezvoltării locale durabile și sănătății comunității. Dacă ceea ce ne dorim este progres european și dezvoltare, nu putem permite ca această distrugere cu efecte grave asupra localnicilor, să treacă necontestată,” a spus John Aston, Președintele Centrului pentru Cetățenie Corporativă, România. Centrul pentru Cetățenie Corporativă România (CCCRo) este o rețea de responsabilitate socială multi-stakeholder și un centru de excelență orientat spre companii, universități, societate civilă și autorități publice. Viziunea CCCRo este aceea ca guvernul, companiile, societatea civilă și mediul universitar să lucreze împreună pentru a înlătura obstacolele din calea dezvoltării durabile a societății, mediului și economiei noastre."
De Aici

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mama-Adriana Stoica

Iubirea de mama o simt si acuma, De cand ea la piept cu drag m-ocrotea, Cu lacrimi pe fata, mereu a mea, La Domnul Isus pentru noi se ruga: O, Doamne, o, Doamne, in mana Ta-i incredintez, O,Doamne,o,Doamne,si de rau, te rog sa-i feresti. Iubirea de mama-i alaturi de tine, In vorbe, in umblet, o simt tot mereu, Aproape-i de mine, in orice-ncercare, E mama, oricand, la bine si la greu. O, mama, o, mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu! Iar chipul tau, mama il port tot cu mine, In negura noptii, prin vant sau prin ger. Purtat-ai pe brate o fiinta dorita, Pe care-ai iubit-o, si-aceea-am fost eu. Refren: O, mama, o mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu. Trecut-au, dar, anii, si-acuma sunt mare, Si chipul tau, mama, acum s-a schimbat, Cu riduri pe fata, cu parul ca neaua, Dar zambetul dulce pe-obraz ti-a ramas. O, mama, o, mama, iti multumesc ca m-ai crescut!

Despre Simina

Simina, dezamagita, pe drept cuvant Mi-a parut rau ca tocmai pe blogul meu, care sunt fan inflacarat al Siminei, dar, mai ales, al mesajelor cantarilor sale, se duce aceasta "lupta" de pareri in legatura cu ea. Nu era suficient ce s-a scris pe anume site-uri, a trebuit ca si aici sa se continue acest deserviciu care ni se face noua, ascultatorilor ei. Public, si sper sa nu se supere, comentariul ei, in legatura cu dezamagirea simtita fata de unii dintre "fratii" ei de credinta. http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/12/despe-simina-palincas.html Aici gasiti toate comentarile facute pe acest blog, la adresa ei. "buna ziua tuturor...A fost, intr-adevar, o surpriza sa gasesc acest blog, si, din nou, sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o, cu 5 ani in urma, de a ma retrage dintre acesti oameni, care vor sa spuna ca sunt "pocaiti", nu crestini. In nici un caz! De cand am inceput sa cant la nivel profesional, asa cum scrie aici, de pe l

Alimente INTERZISE înainte de CULCARE