Treceți la conținutul principal

Investigatie la scoala

Ce rol joacă soarta în viaţa noastră, a muritorilor! Oare este totul planificat de la început în contabilitatea nevăzută a Destinului ? Chiar cu atâta precizie matematică sunt proiectate firele nevăzute ale Hazardului implacabil ? Liberul nostru arbitru poate, oare, interveni ? Eu cred că, nu !
Cert este că, într-o zi, la şcoală, o colegă mă ia deoparte şi îmi spune, după ce mă roagă insistent să nu mă supăr, că este vorba de fiul meu, Oleg, care este mare jucător de poker, aşa cum a aflat ea de la fiul ei, şi că joacă în timpul pauzelor, pe la toaletă, ba chiar, este admirat de colegi şi cunoscuţi pentru măiestria lui în ale jocului acestuia blestemat, care avea să devină coşmarul meu şi al familiei mele, şi o sursă diabolică a subţierii veniturilor noastre şi a sărăciei acestui copil.
Am făcut eu pe eroina, spunând că nu-i nimic, că îi mulţumesc, că mi-a spus, şi alte asemenea ,,bravuri'' care se mimează, în astfel de cazuri, dar numai sufleţelul meu ştia prin ce chinuri trec !
A doua zi, am plecat ca fulgerul la şcoală, ca să fac investigaţii printre colegii lui. Le-am certat pe colege, că adică, cum, aşa îl ajută ele pe un coleg, lăsându-l să facă astfel de lucruri oribile, cum îi chiul de la cursuri, şi jocul prin toalete !? Ce mai, tura-vura, m-am dat în spectacol !

Comentarii

DoarATAT a spus…
NU.Destinul nu este implacabil , punand intrebarea , partial ai raspunsul (frumoasa muzica) . Aici nu-i loc , dar la mine voi posta in curand pe tema . Cadrul intrarii ACESTEI idei (si a altora) nu e gata . Nu stiu deocamdata nici pe ce blog va fi .
Depinde si de ZONA din caiet care ma va re-inspira , aducandu - mi aminte .
disa a spus…
astept cu nerabdare.
DoarATAT a spus…
1956 joi 23 februarie intre 17 si 17:30 MAMA ERA VIE prin mine .

IARTA-ma DOAMNE pentru supararile ce i-am pricinuit ! Spunei TE ROG ca o rog sa ma astepte , vin si eu cat de curand , daca - MI INGADUI !

FIE DOAMNE VOIA TA , dar .. spunei ca am continuat sa fiu cuminte , tot fara minte .. mai mult EU .
disa a spus…
Oricate suparari ar fi, mama e cea care iarta si iarta si iarta.
Si eu am suparat-o pe a mea, noi fiind doua persoane care doreau sa aibe ultimul cuvant.
Acum o iubesc la nebunie, si tremur pentru fiecare clipa, gandindu-ma c-ar putea fi ultima pentru ea.

Postări populare de pe acest blog

Mama-Adriana Stoica

Iubirea de mama o simt si acuma, De cand ea la piept cu drag m-ocrotea, Cu lacrimi pe fata, mereu a mea, La Domnul Isus pentru noi se ruga: O, Doamne, o, Doamne, in mana Ta-i incredintez, O,Doamne,o,Doamne,si de rau, te rog sa-i feresti. Iubirea de mama-i alaturi de tine, In vorbe, in umblet, o simt tot mereu, Aproape-i de mine, in orice-ncercare, E mama, oricand, la bine si la greu. O, mama, o, mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu! Iar chipul tau, mama il port tot cu mine, In negura noptii, prin vant sau prin ger. Purtat-ai pe brate o fiinta dorita, Pe care-ai iubit-o, si-aceea-am fost eu. Refren: O, mama, o mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu. Trecut-au, dar, anii, si-acuma sunt mare, Si chipul tau, mama, acum s-a schimbat, Cu riduri pe fata, cu parul ca neaua, Dar zambetul dulce pe-obraz ti-a ramas. O, mama, o, mama, iti multumesc ca m-ai crescut!

Despre Simina

Simina, dezamagita, pe drept cuvant Mi-a parut rau ca tocmai pe blogul meu, care sunt fan inflacarat al Siminei, dar, mai ales, al mesajelor cantarilor sale, se duce aceasta "lupta" de pareri in legatura cu ea. Nu era suficient ce s-a scris pe anume site-uri, a trebuit ca si aici sa se continue acest deserviciu care ni se face noua, ascultatorilor ei. Public, si sper sa nu se supere, comentariul ei, in legatura cu dezamagirea simtita fata de unii dintre "fratii" ei de credinta. http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/12/despe-simina-palincas.html Aici gasiti toate comentarile facute pe acest blog, la adresa ei. "buna ziua tuturor...A fost, intr-adevar, o surpriza sa gasesc acest blog, si, din nou, sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o, cu 5 ani in urma, de a ma retrage dintre acesti oameni, care vor sa spuna ca sunt "pocaiti", nu crestini. In nici un caz! De cand am inceput sa cant la nivel profesional, asa cum scrie aici, de pe l

Alimente INTERZISE înainte de CULCARE