Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2008

Bunicul meu vitreg

Imi aduc aminte ce i s-a intamplat bunicului meu vitreg, fapte relatate de parintii mei. De atâtea înjurături, într-o zi, lui Simion, bunicul meu vitreg, i s-a încleştat gura, nemaiputând să mănânce şi să vorbească câteva zile. Doar ochii putea să îi mişte. Părinţii mei îl întrebau dacă să se roage pentru el, iar el făcea semn, că nu. În cele din urmă, şi-a revenit, dar tot aşa de ,,burenos'' era la gură. Eu eram singura pe care o respecta, şi ce spuneam eu era literă de lege pentru el. Asta, după ce m-am certat foarte tare cu el, şi am reuşit să-mi impun voinţa. Nu-mi spunea pe nume, ci-mi zicea –,,doamna". Şi eu am ţinut mult la el, pentru că am început să înţeleg că această asprime a lui era doar aparentă, iar în realitate era un om bun, fiind victimă a mediului în care a trăit. Când a murit, l-am spălat ca pe un copil-asta fiind şi ca o bravadă de femeie, care suferea de mania teribilismului-, şi nu ne-a lăsat urât, nici mie, nici celorlalţi, cum ne aşteptam cu toţi

Dragii mei

Ma bucur cand copiii mei au parte de lucruri pe care eu, la varsta lor, nu mi le puteam permite. Concediile sunt pe primul plan, pentru ei, deoarece trudesc din greu la serviciu, si, macar asa sa se destinda cand au ocazia.

Iucu, la munte

Imagine ce aminteste de vizita fiului meu in Austria.

Cum am venit pe lume

Sunt cea mai mare dintre copiii mamei mele, si, de mica, i-am dat de furca maicutei mele dragi, pe care-o iubeam nespus, la fel cum o iubesc si astazi, dar nu reuseam sa-i marturisesc aceste sentimente, nici sa arat, intr-un fel, starea mea sufleteasca. Vezi mai multe: cum-am-venit-pe-lume

Pe front-continuare

Tata ne povestea, adeseori, cum a fost pe front. Era un gradat, care îi făcea zilele insuportabile. Îl şicana mereu. De multe ori, dacă s-ar fi lăsat condus de primul impuls, tata ar fi îndreptat mitraliera către acel nesuferit şi l-ar fi spulberat de pe faţa pământului, dar, în cele din urmă, învingea latura bună a sufletului său şi-l ierta pe ticălos. Într-un final, acel nefericit a fost răpus de un glonte ucigaş. Deci, destinul implacabil a lucrat în locul tatei. El nu s-a bucurat, dar, într-un fel, a respirat uşurat, că nu a fost el cel prin care s-au aranjat jocurile nemiloase ale sorţii. Petru Crişan, zis a lu’ Măria, îmi povestea plângând, de câte ori mă întâlnea, cum a fost el salvat pe front de către tatăl meu. În focul luptelor grele care s-au dat, o rafală de tun i-a secerat piciorul lui Petru. A zăcut mai mult timp, printre alte cadavre, şi în vălmăşagul luptelor, când fiecare căuta, cum putea, să-şi pună viaţa la adăpost, tatăl meu, sfidând primejdia şi însufleţit doar de

Pe front

Ionuţ, tatal meu, a participat la cel de-al doilea război mondial contra ruşilor, la început. Fiind pe front, a primit, într-o zi, un pat de armă în cap, şi-a pierdut cunoştinţa şi a zăcut mai mult timp în zăpadă. Ultimul cuvânt de care şi-a adus aminte a fost: ,,caput'', adică, mort. După ce şi-a revenit, s-a întâlnit cu un alt soldat, rătăcit de front, şi au călătorit zile întregi, până au ajuns acasă, la Banpotoc, satul lui natal, departe de front şi de moarte. S-au ascuns pe dealul Cornetului, unde stăteau ziua, iar noaptea veneau acasă după mâncare. Într-o zi, un pădurar, Ion al lui Iofil, soţul unei verişoare primare a tatei, i-a văzut. Prietenul tatălui meu a vrut să îl împuşte pe pădurar, dar tata nu l-a lăsat şi au riscat ca pădurarul să-i denunţe, dar nu s-a întâmplat nimic. Totuşi, acest pădurar avea să fie împuşcat, după mai mulţi ani, de Făeran de la Vărmaga, un alt pădurar.

Pata de culoare

Apus

Azur

La ski

Va este dor de putin sport? V-ar placea o evadare intr-un oras de munte? Vedeti toate acestea!

Botezul

"Au début de l'Eglise, on ne baptisait que des adultes. N'est-ce pas dommage d'ętre baptisé ŕ un âge oů l'on ne se rend pas compte de ce qui se passe et oů l'on ne peut pas s'engager personnellement ?" Pčre Alain Bandelier Les baptęmes d'adultes sont de plus en plus fréquents dans nos paroisses d'Europe. C'est une joie et une grâce, aussi bien pour ces personnes venues ŕ la Foi, que pour nous, qui en sommes témoins. C'est le signe que l'Esprit souffle oů Il veut. C'est aussi le signe que nos communautés sont assez vivantes (de la vie du Seigneur) pour éveiller la Foi et accompagner des hommes et des femmes jusqu'aux sacrements de l'initiation chrétienne. Pour certains, surtout pour des jeunes, cela peut faire naître un regret : quel dommage d'avoir été baptisé tout petit ! Si seulement je pouvais recommencer ! LA INCEPUTURILE BISERICII nu se botezau decat adultii. Nu este pacat sa fim botezati la o varsta cand nu ne